Nu mai au legătură cu performanţele, ca în alţi ani, ci cu pierderile firmelor care în 2020 au fost date peste cap de criza sanitară. De pe lista de beneficii au dispărut petrecerile de Crăciun sau excursiile cu colegii.

În perioada Crăciunului, petrecerile între colegi sau excursiile cu echipa reprezentau o investiţie asumată de angajatori.
Erau un bonus pe care angajaţii îl primeau pentru munca de un an.

Anul acesta însă, sărbătorile în companii arata total diferit. Petrecerile sau ieşirile în grupuri mari nu sunt deocamdată permise de autorităţi. Dar nici firmele nu mai vor să facă astfel de investiţii într-un an în care bugetele au fost date peste cap de pandemie. Iar acolo unde se dau bonusuri, sunt la acelaşi nivel sau mai mici că anul trecut.

Silvia Dumitrescu: “Valoarea acestui bonus este cuprinsă între 250 de lei că mediană şi 520 de lei ca valoare maximă, astea fiind sume brute. Pot fi atât în bani dar mai ales în acele tichete cadou”

Să luăm exemplul unei confederaţii cu peste 1.300 de companii, care însumează în total 150.000 de angajaţi. Doar 20% dintre firme iau în calcul că anul acesta să dea bonusuri salariaţilor.

Cristina Chiriac: “Valoarea cadoului a scăzut extrem de mult, companiile care acordau bonusuri de până la 500 de euro se gândesc anul acesta la maxim 25% din valoarea primelor din anii precedenţi.”

Nici cadourile de Crăciun nu mai reprezintă o opţiune pentru multe companii. Acest lucru este resimţit din plin de firmele care organizează evenimente sau livrează coşuri de cadouri.

Alice Ivan, manager firmă: “Comenzile pentru coşurile cadou au scăzut cu 45% anul acesta faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi doar trei companii au apelat la noi pentru a le organiza petrecerea în sistem online.”

Într-un an în care sute de mii de angajaţi muncesc de acasă, specialiştii în resurse umane spun că este esenţial pentru colegi să se revadă. Chiar şi într-o petrecere online, unde se pot bucura de un concert special organizat pentru ei, cu un barman care să îi înveţe să îşi pregătească băuturile trimise din timp, acasă.

Ştefana Kadima, director agenţie de publicitate: “Există această nevoie de a avea experienţe comune iar cadourile de Crăciun pot fi o experienţă comună, toţi angajaţii unei mari companii care se bucură de o experienţă, de un cadou pe care îl primesc cu toţii şi de o petrecere online în care să îşi ia la revedere de un complicat şi totodată să se mai vadă, să interacţioneze.”

Un studiu arată că în 2020, bonusurile oferite de companii au fost diferite faţă de anii trecuţi. De exemplu, pentru că mulţi angajaţi au muncit de acasă, a fost nevoie de sesiune de pregătire în mediul online, iar acestea au fost trecut la beneficii. La fel şi asigurările private de sănătate, normale în context actual. Pe de altă parte, în acest an au fost mai puţini angajaţi care au beneficiat de maşină de serviciu. Studiul a fost făcut pe 400 de companii din întreaga ţară.