Pana in prezent, Facebook cerea utilizatorilor sa se inscrie pe site cu identitatea lor reala, spre nemultumirea abonatilor care se temeau ca profilurile lor create pe baza unor pseudonime vor fi sterse.

Aceasta companie cu sediul in California si-a prezentat scuze publice pentru politica ei de pana acum in acest domeniu, in contextul in care o manifestatie la care vor participa in special homosexuali, travestiti si transsexuali este prevazuta joi, la San Francisco.

In urma unei intalniri cu managerii companiei Facebook, reprezentantii acestei minoritati sexuale au afirmat ca au gasit impreuna o solutie acceptabila.

"Spiritul politicii noastre spune ca fiecare om de pe Facebook isi foloseste numele pe care il utilizeaza in viata reala", a declarat unul dintre managerii firmei, Chris Cox. "In cazul lui Sister Roma, numele ei este Sister Roma, iar pentru Lil Miss Hot Mess, numele ei este Lil Miss Hot Mess", a adaugat el, referindu-se la pseudonimele unor travestiti americani.

"Este clar ca managerii Facebook au aratat ca regreta situatia si ca doresc sa gasim solutii pentru ca fiecare dintre noi sa poata avea propria sa identitate online", a declarat Mark Snyder, purtatorul de cuvant al Centrului juridic pentru persoanele transgender (Transgender Law Center).

Lista persoanelor care doresc sa foloseasca pseudonime include, printre altii, si consilieri sociali, profesori, judecatori, dar si victime ale unor agresiuni, a precizat Chris Cox.