Potrivit sursei citate, Twitter nu are probleme in a atrage utilizatori, insa persoanele care au conturi pe aceasta platforma nu posteaza mesaje (tweet-uri).

Astfel, aproximativ 44% din cei 974 milioane de utilizatori ai Twitter, existenti in prezent, nu au postat niciodata un tweet, potrivit unei cercetari a Twopcharts, un site care monitorizeaza activitatea conturilor de pe platforma de microblogging.

De asemenea, 30% din utilizatorii Twitter au postat intre 1 si 10 tweet-uri pe aceasta platforma. Doar 13% din utilizatorii acestui site au postat cel putin 100 de mesaje pe aceasta platforma de socializare.

Totodata, se estimeaza ca 542,1 milioane de utilizatori ai Twitter au postat cel putin un tweet de cand si-au facut cont pe aceasta platforma. Insa, doar 23% din cei care au cont pe Twitter au postat un mesaj pe aceasta platforma in ultimele 30 de zile.

Twopcharts, care furnizeaza informatii despre activitatea de postare de mesaje pe Twitter in luna precedenta, nu poate sa urmareasca momentul in care o persoana se conecteaza pe contul sau de pe aceasta platforma.

Potrivit The Wall Street Journal, conturile de pe Twitter nu ofera foarte multe informatii despre utilizatorii platformei. Motivul poate fi acela ca multi dintre utilizatorii platformei prefera sa citeasca "in liniste" mesaje postate pe acest site de alte persoane, fara a interveni cu propriile comentarii.

Twitter a avut 241 de milioane de utilizatori activi lunar in ultimele trei luni ale anului 2013, potrivit raportarilor oficiale ale platformei de microblogging.

Potrivit The Wall Street Journal, Twitter defineste prin sintagma "utilizator activ" persoanele care se conecteaza la conturile lor cel putin o data pe luna. Conform standardelor Twitter, o persoana nu trebuie sa posteze mesaje pe aceasta platforma pentru a fi considerat un utilizator activ.

Un purtator de cuvant al Twitter a refuzat sa comenteze informatiile furnizate de Twopcharts.

Twitter a inceput marti o vasta operatiune de modificare a designului profilurilor utilizatorii sai, care le permite acestora sa afiseze mai multe elemente personale, insa care fac ca aceasta platforma sa semene foarte mult cu reteaua de socializare concurenta Facebook, dupa cum a relatat la momentul respectiv AFP.