Marc O’Polo este un brand cunoscut în România, fiind comercializat în cadrul magazinelor Peek & Cloppenburg, iar intrarea directă printr-un magazin mono-brand reprezintă un vot de încredere pentru piața locală de retail.

În mai 2019, compania deținea 102 magazine proprii, alte 226 de unități mono-brand fiind operate în franciză. În plus, brandul și-a câștigat notorietate și prin intermediul partenerilor care operează magazine de tipul shop-in-store (782 unități) și multi-brand (1.004 unități).

Pentru primul magazin din România, brandul fondat în urmă cu peste 50 de ani în Stockholm a ales un spațiu cu o suprafață de 152 de metri pătrați la parterul București Mall, primul centru comercial modern din România, deschis în urmă cu 20 de ani.

“Datorită creșterilor semnificative din ultimii ani, piața locală de fashion continuă să atragă atenția retailerilor internaționali. Marc O’Polo este un brand premium, cu o bună notorietate la nivel local, ce se adresează consumatorilor care apreciază țesăturile de calitate ale stilului casual contemporan. Suntem siguri că brand-ul își va găsi loc în peisajul retailului modern din București si marile orașe”, spune Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Cu sediul central în Munchen, Germania, Marc O’Polo este prezent în peste 2.000 de magazine din 39 de ţări. Are circa 1.800 de angajaţi şi a realizat în anul financiar ce s-a încheiat la 31 mai 2019 o cifră de afaceri de 472 de milioane de euro. Brandul este prezent atât pe pieţele vestice, cât şi în Europa Centrală şi de Est şi în China.

Deschiderea primului magazin mono-brand propriu în România reprezintă un nou pas important al strategiei noastre de extindere în Europa de Est. Deschidem astfel o nouă piaţă importantă pentru noi şi plănuim să ne extindem treptat prezenţa în România cu alte magazine”, explică Maximilian Böck, Director Retail Marc O'Polo.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de retail al companiei a închiriat în ultimii doi ani spaţii cu o suprafaţă cumulată de peste 30.000 de metri pătraţi în proiecte de retail din Bucureşti şi din ţară.