"Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Biletele de avion, ţigările şi fasolea s-au scumpit cel mai mult

Serviciile de transport aerian, ţigările şi fasolea boabe s-au scumpit cel mai mult în luna august, faţă de iulie, în timp ce preţurile la cartofi, combustibili şi servicii de telefonie au scăzut în perioada menţionată.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi, preţurile la serviciile de transport aerian au crescut cu 9,95% în luna august a acestui an, faţă de iulie 2020, respectiv cu 28,64% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de telefonie s-au ieftinit în august cu 0,03% faţă de iulie, dar au crescut cu 0,58% faţă de luna decembrie.

Tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 0,36% în luna august comparativ cu luna anterioară şi cu 6,81% faţă de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au ieftinit cu 0,21% în august faţă de iulie, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 8,39%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit în august cu 2,21% faţă de iulie şi cu 15,2% faţă de luna decembrie. Comparativ cu luna decembrie, în luna august a acestui an cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 15,76%.

În schimb, în luna august, s-au cartofii, cu 6,58% faţă de iulie şi cu 6,94% comparativ cu finalul anului trecut.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.