Acesta este cel de-al patrulea oraș la nivel național unde fanii pot gusta produsele originale, de inspirație mexicană, de la Taco Bell.

La numai o lună de la inaugurarea unității din Sibiu, Taco Bell anunță deschiderea restaurantului cu numărul șapte din România și primul din vestul țării.

Acesta este amplasat la parterul clădirii de birouri UBC 1, situat în ansamblul mixt Openville, pe Calea Sever Bocu, fiind o locație de tip inline, care dispune de o suprafaţă de 200 mp.

„Încă de la lansarea brandului pe piață, primim constant mesaje de la fanii din întreaga țară, care ne întreabă când ajungem și în orașul lor. Iar astăzi suntem bucuroși să le putem răspunde celor din Țimișoara că suntem aici ori de câte ori au poftă de produse cu gust original, de inspirație mexicană. Și, mai mult decât atât, că Taco Bell îi așteaptă într-unul dintre principalele destinații de shopping și entertainment din România. În acest moment, avem deja șapte unități Taco Bell pe harta locală, iar veștile bune vor continua în cursul acestui an”, a spus Costica Mișaca, director general Taco Bell România, potrivit unui comunicat al companiei.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din domeniul food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

Taco Bell Corp., subsidiară a Yum! Brands Inc. (NYSE: YUM), este cea mai mare rețea de tip ”quick service restaurant” (QSR) din lume în domeniul produselor de inspirație mexicană. În prezent, sunt peste 360 de restaurante Taco Bell în 27 de țări din afara Statelor Unite, iar obiectivul de extindere internațională a brandului vizează 1.000 de locații până în 2022.

Compania și francizele sale operează peste 7.000 de restaurante care generează vânzări de peste 9 miliarde de dolari. Obiectivul brandului este acela de a deveni o companie cu vânzări globale de 15 miliarde de dolari și cu 9.000 de restaurante la nivel mondial, până în 2022.