Asta în timp ce industria noastră a fost trasă la mal, vapoarele de pescuit vândute pe nimic şi întreprinderile piscicole restrânse de la un an la altul. Urmăriţi o anchetă realizată în cadrul campaniei Inspectorul Pro.

Anul trecut, am mâncat 81.000 de tone de peşte din alte ţări. Adică vreo 5.000 de TIR-uri. Şi am cheltuit peste 300 de milioane de euro. Grav este ca la vânzare a ajuns şi peste alterat, expirat sau ţinut în condiţii improprii.

Din cei 669 de operatori economici verificaţi în aprilie de inspectorii pentru protecţia consumatorului, 60 la sută nu respectau legea. Nereguli au fost găsite inclusiv la peştele care a ajuns în hipermarketuri.

În ultimii doi ani, au fost confiscate 30 de tone de pește contaminat cu metale grele, prins în ape poluate din alte ţări. Dar câte transporturi au scăpat de controale, nimeni nu ştie … Ancheta coordonată de Eurojust şi Interpol este încă în desfăşurare.

Mariana Munteanu este preşedintele Patronatului Peştelui din România, din care fac parte 48 de producători.

Mariana Munteanu: “De când cu această anchetă, toţi colegii noştri au primit cereri de la toate supermarketurile. Toată lumea a fost înnebunită, hai să vedem unde sunt producătorii români după anchetă. Extraordinar, toată lumea ne întreabă de peşte”.

În 2018, România a cumpărat din străinătate 14 de tone pește, fie proaspăt, fie refrigerat. Cel mai mult am importat din Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Cehia şi Danemarca. Preferăm păstrăvul şi crapul. Anul trecut, am mâncat şi mult peşte congelat, aproximativ de 50 de tone, adus din Olanda, Spania, Polonia şi Letonia. Nereguli au fost găsite şi aici, de la depozitare până la gust sau miros necorespunzător.

 Nici transportatorii nu respectă regulile. Aşadar, până ajunge în magazine, peştele petrece ore bune sau chiar zile pe drum.

Marius Parvu, preşedinte ANPC: “Am verificat şi companiile care transportă şi din nefericire şi acolo sunt probleme. Oprea camionul la opt ore pentru că este obligat, dar oprea şi frigul. Se vedea pe diagrama diferenţă de temperatură pe transport”.

La graniţă nu sunt controlate decât actele. Nu şi calitatea. Abia acum ANPC-ul spune că ar vrea să încheie un protocol cu cei de la vamă pentru a verifica marfa înainte de a intra în ţară.

Marian Munteanu: “Cel care trimite peştele la vânzare îi dă un termen garanţie de încă 7 zile.”

Din răspunsul primit de Patronatul Peştelui de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - aflăm că valabilitatea peştelui este stabilită de producător. Ceea ce este îngrijorător pentru o piaţă care pare a fi scăpată de sub control.

Radu Manolache, producător de pește: “Peştele proaspăt rezistă 3-4 zile după care îşi pierde calităţile. Decât a cumpărăm un peşte proaspăt care a luat-o din loc sau care are 7 zile mai bine îţi cumperi un peşte congelat individual nu bloc.”

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.