Sângele circulă într-un singur sens prin inimă, dinspre atrii către ventriculi și mai departe în vasele mari. Atriul stâng este separat de ventriculul stâng prin valva mitrală, iar atriul drept este separat de ventriculul drept prin valva tricuspidă. La trecerea din ventriculul stâng în artera aortă, sângele trebuie să treacă prin valva aortică, iar la trecerea din ventriculul drept în artera pulmonară, sângele trece prin valva pulmonară.
 
Aceste valve funcționează ca niște uși care se închid și se deschid la intervale bine stabilite în timpul unui ciclu cardiac. Astfel, camerele inimii se pot umple cu sânge și apoi se golesc în ritm regulat. Dacă aceste valve nu mai funcționează corect, apar valvulopatiile.
 
Când o valvă nu se mai poate deschide complet și sângele trebuie să parcurgă un spațiu mai îngust la nivelul ei, ne confruntăm cu o stenoză valvulară. Pe de altă parte, dacă valvele nu se mai pot închide complet și permit sângelui să se scurgă în sens invers în timpul în care acestea ar trebui să funcționeze ca o ușă etanșă, ne confruntăm cu o insuficiență valvulară.
 
Pentru a compensa această scădere a funcției de pompă, mușchiul inimii crește în grosime, în detrimentul elasticității și eficienței mișcării. În anumite situații, din cauza sângelui care stagnează în camerele inimii, crește semnificativ riscul de formare a cheagurilor de sânge. Prin urmare, incidența cazurilor de accident vascular cerebral (AVC) sau trombembolism pulmonar este mai ridicată în cazul pacienților diagnosticați cu valvulopatii, comparativ cu populația generală. Cel mai frecvent afectate sunt valvele mitrală și aortică, ambele localizate pe partea stângă a inimii.
 
Cum arată valvulopatiile?

În cazurile de valvulopatii necomplicate, pacienții pot să nu prezinte niciun simptom, viața lor fiind complet normală. Pe de altă parte, cazurile cu evoluție îndelungată, ajunse înfaze avansate, pot determina instalarea insuficienței cardiace sau apariția altor complicații.
 
Dacă valvele sunt deteriorate brusc, simptomele se manifestă la fel de brutal. Dacă însă procesul de degradare al valvelor are loc treptat, simptomele se instalează foarte lent, ceea ce face ca de multe ori să nu fie observate până nu încep să altereze calitatea vieții. În plus, este important de știut că în cazul bolilor valvulare, severitatea simptomelor nu se asociază cu gradul de afectare al valvei. Valvulopatii foarte avansate pot să nu provoace niciun simptom, în timp ce manifestări foarte severe pot fi determinate de modificări relativ mici în curgerea sângelui la nivelul valvelor.
 
Majoritatea simptomelor sunt asemănătoare cu cele provocate de insuficiența cardiacă. Cele mai frecvente manifestări sunt reprezentate de senzația de respirație dificilă (dispnee) și wheezing după efort fizic de intensitate redusă. În plus, apar edeme (umflături) la nivelul picioarelor, gleznelor, gambelor, coapselor și abdomenului. Alte simptome ce pot fi întâlnite în bolile valvulare sunt palpitațiile sau durerile în piept de intensitate redusă. Stenoza aortică se manifestă în special prin oboseală, amețeală și stări de leșin.

În cazul în care apar modificări în structura valvelor, acestea devin un mediu favorabil în care se pot cantona bacterii. Prin urmare, febra apărută la un pacient diagnosticat cu o boală valvulară trebuie să alerteze medicul în privința unei posibile endocardite bacteriene, o boală ce poate cauza inclusiv decesul dacă nu este depistată și tratată cât mai rapid. Creșterea rapidă în greutate apare în urma acumulării de lichide în exces în țesuturile din corp din cauza reducerii funcției de pompă a inimii.
 
Ce poate cauza o valvulopatie?

Valvulopatiile pot fi prezente încă de la naștere, caz în care poartă numele de valvulopatii congenitale, sau pot să apară pe parcursul vieții, în urma anumitor afecțiuni. Endocardita bacteriană sau reumatismul articular acut sunt două dintre cele mai cunoscute cauze ce determină afectare valvulară.

Valva aortică este frecvent degradată de hipertensiunea arterială netratată pentru perioade lungi de timp sau prin procese de ateroscleroză. Mișcările valvelor sunt controlate de o serie de mușchi aflați în interiorul camerelor inimii. În urma unui infarct miocardic, porțiunea de perete la care sunt atașați acești mușchi poate rămâne fără sursă de sânge oxigenat și substanțe nutritive. Prin urmare, survine necroza zonei nevascularizate, iar valvele vor deveni disfuncționale.
 
Au fost raportate afectări ale valvelor cardiace în boli de tipul artritei reumatoide, lupusului eritematos sistemic, sifilisului sau în cazul tumorilor carcinoide. Totodată, tratamentul radioterapic, în special cel țintit pe tumorile cu localizare în zona toracelui, provoacă leziuni ale valvelor. Nu în ultimul rând, țesuturile din care sunt alcătuite valvele degenerează cu vârsta și nu mai sunt la fel de performante.
 
Cum pot fi diagnosticate valvulopatiile?

Odată apărute simptome care pot sugera o valvulopatie este recomandată o vizită la medicul cardiolog. Acesta va trece în revistă istoricul dumneavoastră medical, cu accent pe boli ce ar putea cauza disfuncționalități ale valvelor.
 
O serie de investigații paraclinice pot detecta cauza valvulopatiei. Astfel, o electrocardiogramă (EKG) poate surprinde afectări ale mușchiului inimii provocate de boala coronariană ischemică, sau îngroșarea peste măsură a pereților inimii (hipertrofie). Ecografia cardiacă poate urmări cu acuratețe mișcările valvelor, precum și eficiența cu care își îndeplinesc funcția.

Mai mult, ecografia cardiacă oferă o imagine de ansamblu a structurii inimii, dar și a fluxurilor de sânge de la nivelul ei, prin intermediul modului Doppler. Alte investigații utilizate de medicul cardiolog sunt testul EKG de efort, care evaluează funcția inimii în timpul activității fizice și radiografia cardio-pulmonară.
 
Ce presupune tratamentul valvulopatiilor?

În cazurile asimptomatice sau foarte ușoare, medicul poate decide să nu intervină de la început, ci doar să urmărească evoluția valvulopatiei prin controale periodice. În acest timp, este important să respectați un stil de viață care să reducă riscurile cardio-vasculare, în special prin evitarea creșterilor de tensiune arterială. Pilonii de bază ai unui astfel de stil de viață sunt renunțatul la fumat, evitarea consumul de alcool în exces, precum și consumul unei cantități moderate de sare.

Pacienților diagnosticați cu valvulopatii le este recomandată o cură de antibiotic înaintea intervențiilor chirurgicale sau procedurilor stomatologice, pentru a preveni endocardita bacteriană, o afecțiune care poate evolua extrem de nefast pe o valvă deja modificată. Antibioticul pe termen lung se recomandă persoanelor care au suferit de reumatism articular acut, în vederea prevenirii unui nou episod de infecție streptococică.
 
Pacienții cu defecte valvulare cunoscute care au suferit accidente ischemice tranzitorii (AIT) vor primi medicație antitrombotică de tipul aspirinei. În cazul în care valvulopatia se complică cu fibrilație atrială (în special în bolile valvei mitrale), se recomandă tratament anticoagulant, fiind mai puternic decât antitromboticele.
 
Stenozele valvulare pot fi lărgite prin dilatații cu balon, iar în cazul în care această metodă mai puțin invazivă nu poate fi aplicată, se recurge la înlocuirea valvei cu o proteză. Proteza valvulară poate fi din material sintetic sau din țesut animal, iar alegerea se face în funcție de valva ce trebuie înlocuită, de vârsta pacientului și de alte boli cu care a mai fost disgnosticat.