"Au trecut cele 15 zile în care, conform regulamentului, ar fi trebuit să se facă un vot. Nu s-a votat şi atunci am intrat în riscul unui blocaj total în Parlament. Pentru a depăşi acest blocaj, premierul desemnat, domnul Ludovic Orban, şi-a depus mandatul şi pentru astăzi deja am convocat consultări cu partidele parlamentare. Noi nu ne dorim să blocăm România. Noi ne dorim să mergem mai departe şi să rezolvăm problemele ţării, să rezolvăm problemele românilor. Aşadar, după consultări, acum, am decis deja să fac o desemnare pentru a mişca lucrurile în aşa fel încât să nu ne blocăm politic. Aşadar, astăzi am decis să desemnez pentru poziţia de prim-ministru pe domnul Vasile Florin Cîţu, actualmente ministru al Finanţelor Publice, care se va prezenta, sper, într-un timp scurt în faţa Parlamentului, cu o echipă guvernamentală şi un program de guvernare", a spus preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat că în cel mai scurt timp va prezenta Parlamentului lista Guvernului şi a programului de guvernare şi şi-a exprimat speranţa că PSD "nu va mai tergiversa" procedurile de învestire.

"Este o propunere care mă onorează şi care mă încarcă de responsabilitate, iar în baza acestei desemnări voi avea discuţii cu partenerii parlamentari pentru constituirea unei majorităţi şi împreună cu Ludovic Orban voi agrea un calendar al negocierilor. (...) Desemnarea mea este o garanţie a continuităţii în guvernarea PNL, dar şi a orientării strategice a partidului pentru depesedizarea României. În cel mai scurt timp voi înainta Parlamentului lista Guvernului şi a programului de guvernare şi sper că de data aceasta PSD nu va mai tergiversa calendarul", a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

De asemenea, premierul interimar, Ludovic Orban, a declarat că PNL salută şi susţine propunerea preşedintelui Klaus Iohannis privind desemnarea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.

"Salut decizia preşedintelui României de desemnare pentru funcţia de prim-ministru a colegului meu de partid şi de guvern Florin Cîţu. Este o decizie extrem de importantă, care are ca obiectiv deblocarea situaţiei care este creată în mod artificial de PSD şi de prelungirile sale instituţionale. Decizia preşedintelui este conformă cu voinţa PNL. (...) Vom susţine această propunere", a declarat Ludovic Orban.

Senator din 2016, Florin Cîțu a lucrat anterior la Banca Naţională a Noii Zeelande, BEI și ING Bank

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Senatului, Florin-Vasile Cîţu s-a născut la 1 aprilie 1972. A absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University.

A fost economist în cadrul Băncii Naţionale a Noii Zeelande (2001-2003) şi în cadrul Băncii Europene de Investiţii (2003-2005). În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist şef (2006-2007) şi şef al departamentului pieţe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant şi analist economic.

A fost ales senator în circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, cu prilejul alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016. A fost membru al Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială (22-26 decembrie 2016), vicepreşedinte în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (22 decembrie 2016 - 31 ianuarie 2018), membru (27 decembrie 2016 - 23 septembrie 2018) şi preşedinte (1 februarie 2018-16 septembrie 2018) al Comisiei economice, industrii şi servicii, potrivit senat.ro.

Este membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (din 1 februarie 2018) şi al Comisiei pentru afaceri europene (24 septembrie 2018).

De asemenea, este membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia (din 26 aprilie 2017) şi membru şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Australia (din 26 aprilie 2017).

La 4 noiembrie 2019, a devenit ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul condus de Ludovic Orban, demis prin moţiune de cenzură la 5 februarie 2020.