Este cea mai mare amendă acordată vreodată de Autoritatea de concurenţă de la Paris şi vine într-un moment în care marile companii americane din domeniul tehnologiei sunt verificate de organismele europene de reglementare din cauza poziţiei lor dominante pe piaţă, o modului în care îşi plătesc impozitele şi protejează drepturile consumatorilor.

Apple a anunţat că va face apel. "Decizia Autorităţii de concurenţă din Franţa este dezamăgitoare, este legată de practici din urmă cu un deceniu", a anunţat Apple într-un comunicat.

Apple a impus preţuri pentru revânzătorii premium, astfel încât preţurile erau aliniate cu cele impuse de compania americană în propriile sale magazine, sau pe Internet.

Cei doi vânzători angro ai Apple din Franţa au urmat integral instrucţiunile companiei americane privind modul de distribuire al produselor către clienţi, în loc să-şi stabilească liber politica lor comercială, se arată în decizia anunţată de Autoritatea de concurenţă din Franţa.

Instituţia adaugă că "Apple şi cei doi vânzători angro au fost de acord să nu-şi facă concurenţă şi, prin urmare, să nu divizeze piaţa angro pentru produsele Apple".

Cei doi vânzători angro, Tech Data şi Ingram Micro, au fost amendaţi cu 76 milioane de euro, şi, respectiv, 63 milioane de euro.