Ca un adevărat lider, Octavian Brașovean a reușit să se impună în industria turismului în continuă dezvoltare și conduce o echipă de 40 de oameni din diverse țări europene.

Cu ai săi 65 de metri cascadă, Skogafoss este una dintre cele mai înalte din Islanda, dar cu siguranță cea mai vizitată.

Practic, pe aici trec toți turiștii care ajung în Islanda. Și nu sunt puțini deloc pentru o țară atât de mică. Peste 2 milioane și jumătate în fiecare an.

Sunt atrași în primul rând de frumusețile naturii, iar cascadă Skogafoss are avantajul că se află relativ aprope de capitală Reykjavik.

Pentru un tânăr român, această cascadă, aflată totuși în mijlocul pustietății, se cheamă, de câțiva ani, „acasă”. El conduce două hoteluri, un hostel și un restaurant, vizitate zilnic de cei care vin să admire cascadă.

Octavian Brașovean: „Mulți turiști zic că ne invidiază că lucrăm într-un loc așa frumos”.

Octavian a ajuns prima dată în Islanda în 2014, pe când era student la georgrafie în Iași și a ales un stagiu de practică în ținuturile înghețate. A revenit și anul următor, apoi a rămas definitiv. A început de jos, iar în doi ani a ajuns manager.

Octavian Brașovean: „Am lucrat în toate departamentele hotelului. Am început, bineînțeles, de la dishwasher, apoi am lucrat ajutor în bucătărie, ospătar, curățenie, toate departamentele, astfel încât am putut să învăț ce trebuie să fac, ce este așteptat de la mine, în fiecare loc, și-apoi am reușit să mă dezvolt și să fiu promovat ca manager”.

Octavian este mereu în mijlocul angajaților săi. Hotelul șI restaurantul sunt doar un punct de tranzit și întârzierile nu-și au locul.

Cameriste poloneze, ospătari români, bucătari cehi, lituanieni sau slovaci, recepționere letone și alte naționalități. Aproape 40 de oameni veniți de prin toată Europa sunt conduși de Octavian, care nu le este doar șef, ci mai ales mentor.

Ania Popiolek, cameristă: „Este un om bun, un șef bun, prin urmare este o plăcere să lucrez cu el. Octav îți spune să faci asta, asta și asta, iar acest lucru este bun, pentru că știi întotdeauna ce ai de făcut”.

Maria Enea, studentă în practică: „E foarte bine, mai ales că e un român de-al meu și ne înțelegem foarte bine, suntem o comunitate strânsă și avem relații foarte bune. Am învățat tot ceea ce ține de restaurant, lucruri pe care nu le știam înainte, tot ceea ce ține de sistemul de rezervari de aici, de recepție, de bar și de cum funcționează un hotel în sine, de fapt”.

Lui Octavian i-a plăcut atât de mult în Isalnda, încât și-a adus cu el și familia. De curând a devenit tată și ne spune că, deși îi e dor de România, încă nu s-ar întoarce în țară pentru că i-ar lipsi două lucruri esențiale.

Octavian Brașovean: „Deschiderea oamenilor și libertatea, din punctul meu de vedere, libertatea la locul de muncă, n-am nicio constrângere și îmi pot organiza programul și munca cum doresc și am libertate și în luarea deciziilor”.

Octavian păstrează însă România în inimă și le transmite tuturor un gând bun.