Iar dacă în țara în care vor să călătorească sunt, de exemplu, inundații, pot refuza să mai meargă acolo și li se returnează toată suma. Oficialii europeni vor să îi protejeze pe turiști și în cazul în care agențiile prin care și-au luat bilete dau faliment.

Noua directivă europeană îşi propune să aibă mai multă grijă de turişti. Potrivit acesteia, călătorii pot anula de acum un pachet de vacanţă în Europa din orice motiv, prin plata unui comision rezonabil.

De exemplu, dacă o familie şi-a achitat vacanţa în Italia, dar înainte să plece se îmbolnăveşte copilul, poate anula vacanţa fără să piardă toţi banii daţi pentru pachetul de servicii. Se plăteşte doar comisionul stabilit cu agenţia.

Mai mult, turiştii vor putea anula vacanţa gratuit, chiar şi fără un comision, în cazul în care preţul pachetului este majorat cu peste 8% faţă de cât a fost stabilit iniţial sau dacă destinaţia lor devine periculoasă, de exemplu, din cauza unui război sau a unor cauze naturale.

Aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Grecia, săptămâna trecută, când staţiunile din nordul ţării au fost lovite de inundaţii.

Tot într-o astfel de situaţie, dacă turiştii nu se pot întoarce în ţară la timp, vor beneficia de până la trei nopţi de cazare. Călătorii vor primi informaţii mai clare despre pachetul de vacanţă, drepturile pe care le au, serviciile de care pot beneficia şi vor fi feriţi de surprize, cum ar fi costuri suplimentare.

Tot de la 1 iulie ar trebui să existe un fond care să garanteze vacanţele turiştilor. Nu puţini sunt cei care şi-au cumpărat sejururi de la agenţii care au dat faliment sau au intrat în insolventa şi nu şi-au mai recuperat banii. Iată exemplul cuiva care a cumpărat bilete de avion pentru Thailanda prin intermediul unei agenţii care a intrat apoi în insolventa. Un an de zile s-a chinuit să recupereze cei 840 de euro cheltuiţi.

Dorin Stoicescu, client: “La societatea de asigurări am depus şi contestaţie la răspunsul primit de dânşii. Ministerul Turismului, părerea mea, s-a spălat pe mâini şi nu s-a dus la un control, ANAT-ul a fost reticent, spunând că dacă este în insolvenă, nu mai este membra lor.”

Din păcate, în România turiştii nu sunt protejaţi.

Bogdan Trif, ministrul Turismului: “O să lăsăm liber la asigurări, scrisori de garanţie şi un fond mutual pe care să îl gestioneze sub supravegherea noastră agenţiile, ANAT-ul. Pachetele de servicii să fie asigurate sută la sută. Trebuie disciplinată piaţa. Nu este în pericol România să plătească, o să mai avem încă două luni de zile, timp suficient să o implementăm.”

Există tari care deja aplică noile directive, cum ar fi Germania, Franţa şi Italia. România riscă sancţiuni dacă nu aplică aceste reguli europene până în septembrie.