Anunțul vine după ce compania a încercat și a eşuat în cursul weekendului să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în "lichidare imediată", potrivit unui comunicat al grupului.

"În pofida eforturilor considerabile, discuţiile dintre diferitele părţi participante la grup şi noile surse de finanţare posibile nu au dus la niciun acord. Consiliul de Administraţie a ajuns prin urmare la concluzia că nu are altă opţiune decât să ia măsurile pentru a intra în lichidare judiciară cu efect imediat", a explicat compania în comunicat, potrivit Agerpres.

Compania înfiinţată în anul 1841 se lupta pentru supravieţuire după ce creditorii ameninţaseră că se vor retrage dintr-un acord de salvare care a fost negociat timp de mai multe luni.

Afectat de datoriile mari, competiţia online şi incertitudinea geopolitică, Thomas Cook avea nevoie de finanţări suplimentare în valoare de 200 milioane de lire sterline (227 milioane euro), pe lângă pachetul de 900 milioane lire sterline convenit deja, pentru a evita falimentul.

Intrarea în faliment a grupului Thomas Cook declanşează cea mai amplă operaţiune de repatriere din istoria Marii Britanii. Ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a spus că guvernul de la Londra a elaborat planuri de rezervă, în cazul în care discuţiile dintre Thomas Cook şi creditorii săi vor eşua, astfel încât niciun turist să nu fie lăsat peste hotare.

La momentul intrării în faliment, circa 160.000 de britanici sunt plecaţi în vacanţe prin intermediul Thomas Cook, între destinaţii aflându-se California, Caraibe şi Corfu. În total, aproximativ 600.000 de turişti, de pe pieţe ca Germania şi Scandinavia, ar putea fi blocaţi. Canalele de media socială ale companiei sunt asaltate de clienţi care întreabă dacă vor putea ajunge acasă.

Un oficial din Ministerul Turismului din Grecia a apreciat că aproximativ 50.000 de turişti au rămas blocaţi în Grecia, în principal pe insule, ca urmare a falimentului touroperatorului britanic Thomas Cook.

Turiştii blocaţi în Grecia, în principal turişti britanici, sunt în vacanţă în insulele Zakynthos, Kos, Corfu, Skiathos şi Creta, a declarat oficialul. "Principala noastră prioritate este să îi ajutăm să ajungă acasă", a mai spus oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

În paralel, Ministerele de Finanţe şi de Turism din Turcia au anunţat că lucrează la un pachet de sprijin financiar pentru companiile locale afectate de falimentul touroperatorului britanic Thomas Cook.

Potrivit unui mesaj publicat pe contul de Twitter al Ministerului Turismului din Turcia, un număr de 21.033 de clienţi ai Thomas Cook sunt în prezent în vacanţă în Turcia. Ministerul Turismului mai informează că pachetul de sprijinire a firmelor locale va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp posibil.

Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani însă compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi deprecierii lirei.

Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline şi întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienţi pe an în 16 ţări.