În urma relaxării graduale a restricţiilor în mai, au fost create luna trecută 97.462 de noi slujbe, deşi numărul total al locurilor de muncă în Spania încă este cu 885.985 mai scăzut decât în mai 2019.

Numai în a doua parte a lunii martie s-au pierdut 900.000 de slujbe.

În mai, numărul şomerilor a crescut cu 26.573, ajungând la 3,86 milioane, conform datelor Ministerul Muncii de la Madrid.

Majoritatea noilor locuri de muncă sunt în agricultură, construcţii şi servicii, scrie Agerpres.

Cele mai multe locuri de muncă pierdute din 14 martie sunt în regiunile dependente de turism: Andaluzia, Valencia şi Insulele Canare, dar şi la Madrid, epicentrul epidemiei.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut şi fiind responsabil pentru 13,5% dintre locurile de muncă.

Banca Centrală a Spaniei a avertizat recent că sectorul turismului va fi în mod special afectat de pandemie: "Contribuţia ridicată a turismului la PIB şi la piaţa forţei de muncă, în contextul în care aceste sectoare suferă în mod disproporţionat de pe urma consecinţelor pandemiei, contribuie la înrăutăţirea perspectivelor economiei spaniole". În cel mai sever scenariu, rata şomajului ar ajunge la 21,7% în 2020, urmând să se atenueze la 19,9% în 2021.

Aproximativ 5,98 milioane de spanioli, inclusiv cei incluşi în schemele de şomaj parţial, au primit de la stat ajutoare de şomaj, valoarea acestora ajungând la 5,12 miliarde de euro. În mai, aproximativ 18,46 milioane de spanioli aveau oficial un loc de muncă.

Guvernul de coaliţie condus de Pedro Sanchez a simplificat acces la schemele de şomaj parţial şi a interzis concedierile în timpul crizei sanitare, în speranţa că astfel va fi evitat un impact violent asupra locurilor de muncă.

Spania este una din ţările europene cele mai afectate de pandemie, înregistrând până acum 257.492 de cazuri şi 27.127 de decese.

Spania, a patra economie a zonei euro, s-a contractat cu 5,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu ultimele trei luni din 2019, un nivel record, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INE) publicate recent. Este cel mai sever declin de la publicarea datelor, în 1970, şi depăşeşte estimările analiştilor, de 4,4%.