Alții se gândesc să-și schimbe meseria ori să se pregătească și mai bine în domeniul lor, iar șefii să le vadă valoarea. În plus, experții spun că tot mai puțini români vor să părăsească România.

Numeroase clădiri de birouri vor rămâne goale şi după ce angajaţii se vor vaccina. Sistemul de muncă hibrid - care presupune ca o parte dintre angajaţi să muncesca de acasă şi o parte de la birou - va fi trendul anului 2021.

Pop, project manager al unei firme de IT: „Presupunând că va merge bine campania de vaccinare şi presupunanad că numărul de cazuri va scădea într-un mod abrupt, sperăm ca din toamnă, finalul anului, să ne întoarcem la birou. Nu ne aşteptăm revenirea să fie 100 la sută că înainte de pandemie”.

Odată cu munca de acasă au fost descoperite multe avantaje până acum neştiute.

Cătălin Iorgulescu, Asociaţia Business Service Leaders: „Pe termen scurt am văzut o reducere a cheltuielilor cu utilităţile, spaţiile de birouri care nu sunt folosite au fost gestionate ca atare, nu au mai fost încălzite. Însă pe termen lung, în loc să ne fie necesar pentru 100 de oameni un spaţiu de o mie de metri, vom observa că ne putem descurca cu 800-700 de metri. Biroul va deveni un loc unde lumea va veni în cazul în care este necesară interacţiunea directă, dacă au loc şedinţe”.

Şi nu este singura schimbare provocată de pandemie. Potrivit unui studiu Ejobs, mulţi romani îşi doresc ca în 2021 să-şi schimbe locul de muncă ori să se perfecţioneze în meserie.

Ejobs: „Ultimele 5 luni au fost recorduri absolute. Au fost cele mai bune luni din istoria companiei pe zona de aplicări”.

Cătălin Iorgulescu, Asociaţia Business Service Leaders: „După această pandemie, mai degrabă companiile vor urma oamenii. Dacă vei avea nevoie de o resursă specializată, nu va mai conta ca acea resursă să fie în fiecare zi la birou”.

Adrian era cântăreţ, dar şi-a dorit să fie programator, aşa că a urmat un curs de specialitate.

Adrian Nistor: „Diferenţa dintre job-ul - meseria de artist şi job-ul de programator este că în programare banii vin constant, este un job sigur, este un job clasic, de la 9 la 6, pe când cariera de artist depinde foarte mult de cum te promovezi tu”.

Anul 2021 vine pentru angajaţi şi cu teama de a lucra în afara ţării sau de a-şi deschide propria afacere. Specialiştii în resurse umane spun că de vina ar fi pandemia şi nesiguranţa economică. Din aceleaşi cauze, angajatorii evita deocamdată să facă planuri de măriri salariale.