Conform unui comunicat remis presei, posturile sunt disponibile în departamente precum Mobile Development, API Development, Data Science & Business Inteligence, Infrastructură şi Operaţiuni, E-payment Solutions Developement, Network Security şi Cloud. În prezent, Edenred Digital Center (EDC) dezvoltă soluţii pentru tranzacţii online pentru subsidiarele Edenred din întreaga lume.

EDC continuă astfel strategia de extindere a echipei, în acord cu planurile anunţate, pentru a răspunde nevoilor de eficientizare şi digitalizare ale grupului. Edenred Digital Center a fost deschis în luna mai 2019, în Bucureşti, şi are, în acest moment, 72 de angajaţi.

"Echipa EDC lucrează cu cele mai noi tehnologii pentru dezvoltarea soluţiilor şi produselor grupului şi beneficiază de un mediu de lucru flexibil, orientat pe rezultate şi profesionalism. Lucrăm Agile, iar printre tehnologiile folosite aş aminti: Xamarin, Mulesoft, Azure şi Python. Avem proiecte complexe, cu impact asupra zecilor de milioane de utilizatori ai cardurilor şi aplicaţiilor mobile Edenred, iar, pe lângă acestea, oferim echipei un pachet generos de beneficii, cu 80% peste media pieţei muncii din România. În EDC, ne dorim colegi care să îmbine pasiunea pentru tehnologie cu dorinţa de a conduce proiecte şi echipe globale", a declarat Răzvan Popescu, HR director Edenred Digital Center.

În centrul de la Bucureşti, echipele IT dezvoltă proiecte precum aplicaţii mobile de plăţi digitale pentru zeci de milioane de beneficiari ai soluţiilor Edenred din cele 46 de ţări în care grupul este prezent. EDC are un rol strategic în design-ul, implementarea şi managementul platformelor utilizate la nivel global.

Grupul Edenred este lider pe piaţa de beneficii extrasalariale pentru angajaţi şi un jucător important în soluţii pentru flote şi mobilitate, precum şi soluţii complementare, care includ plăţi corporative, incentivare şi recompensare şi programe publice sociale. Soluţiile oferite de Edenred sunt folosite zilnic de peste 50 de milioane de angajaţi din 46 de ţări. Anul trecut, grupul a gestionat tranzacţii în valoare de 31 de miliarde de euro, realizate de beneficiari, mai ales prin aplicaţii mobile, platforme online şi carduri, datorită platformei digitale pe care continuă să o dezvolte.

Edenred este o platformă lider de servicii şi plăţi şi conectează 50 de milioane de angajaţi şi 2 milioane de comercianţi parteneri din 46 de ţări, prin intermediul a peste 850.000 de clienţi corporativi.

Compania oferă soluţii de plată pentru situaţii specifice, precum alimente (vouchere de masă), flote şi mobilitate (carduri de combustibil, vouchere pentru transport), stimulente (vouchere cadou, platforme de incentivare a angajaţilor) şi plăţi corporative (carduri virtuale).

În 2019, grupul a gestionat un volum de afaceri de 31 de milioane de euro, din tranzacţii realizate, în primul rând, prin intermediul aplicaţiilor mobile, a platformelor online şi cardurilor.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris şi este inclusă în următorii indicatori: CAC Next 20, FTSE4Good, DJSI Europe şi MSCI Europe.