"In momentul de fata, nu discutam de disponibilizari, discutam de o necesara restructurare a sectorului bugetar, care va trebui facuta pana la inceputul anului viitor, in asa fel incat baza de la care se pleaca in 2011 sa fie una sanatoasa", a afirmat el.

Vladescu a mentionat ca la inceputul anului existau bani pentru pensii si salarii la nivelul programat in acel moment.

"Intre timp ajustarile necesare au fost mai putin solide si numarul de pensionari si pensia medie au crescut, deci avem o cheltuiala suplimentara, astfel ca nu mai exista posibilitatea de a fi compensata prin transferul de la bugetul de stat", a mai spus el.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, un program de reducere a cheltuielilor, care vizeaza printre altele scaderea salariilor din sistemul bugetar cu 25%, a pensiile cu 15% si reducerea subventiilor.

Totodata, peste 140.000 de angajati din sectorul public vor fi disponibilizati pana la inceputul anului viitor, pentru a mentine cheltuielile de personal in 2011 in limitele convenite cu FMI, au declarat surse participante la negocierile cu institutia financiara, citate de Mediafax.