Majoritatea statelor membre sprijină planul Comisiei Europene (CE) de a impune taxe la unele produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde de euro (3,3 miliarde de dolari).

"CE se aşteaptă să finalizeze înainte de sfârşitul lunii iunie procedura relevantă în coordonare cu statele membre astfel încât noile taxe să fie aplicate din iulie", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru uniunea energetică, Maros Sefcovic.

Acesta a apreciat că decizia SUA din 31 mai de a introduce tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat "a fost unilaterală şi ilegală" şi a necesitat răspunsul UE.

Lista pregătită de Comisia Europeană include aproximativ 200 de produse importate din SUA, inclusiv bourbon, pastă de arahide, suc de portocale, precum şi oţel, îmbrăcăminte, vase de agrement, motociclete şi produse industriale. Ulterior, lista va putea fi extinsă.

Oficialii de la Bruxelles susţin că taxele au fost calibrate pentru a provocate SUA pagube economice echivalente cu cele suferite de UE din cauza impunerii taxelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu.