Într-o declaraţie comună, liderii G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au încurajat puternic creditorii privaţi să ia parte la Iniţiativa pentru Suspendarea Serviciului Datoriei (DSSI) în condiţii comparabile.

De asemenea, ei au dat asigurări că vor urmări cu atenţie problemele cu care se confruntă Africa şi micile state insulare, potrivit Agerpres.

Iniţiativa, lansată în această primăvară, a ajutat 46 din cele 73 de state eligibile să amâne plăţi în valoare de 5,7 miliarde de dolari, eliberând astfel bani pentru a răspunde efectelor pandemiei şi a sprijini activitatea economică.

Dar lipsa participării sectorului privat şi temerile ţărilor privind efectele negative asupra accesului viitor la pieţele de capital au limitat succesul programului privind îngheţarea plăţilor aferente serviciului datoriei, care iniţial urma să genereze lichidităţi suplimentare de aproximativ 12 miliarde de dolari.

Miniştrii de Finanţe din G7 (economiile cele mai dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia) şi-au exprimat recent sprijinul pentru extinderea iniţiativei G20 privind suspendarea plăţilor aferente serviciului datoriei celor mai sărace ţări din lume, dar au precizat că acordul trebuie revizuit pentru a rezolva deficienţele care afectează implementarea sa.

Într-o declaraţie comună, miniştrii de Finanţe din G7 şi-au exprimat "regretul profund" că unele ţări au evitat participarea la iniţiativă, clasificând instituţiile lor deţinute de stat ca bănci comerciale.

Doi oficiali au declarat pentru Reuters că referinţa s-a făcut clar la adresa Chinei, care, în cadrul negocierilor cu ţările sărace, a refuzat să includă creditele de la banca de stat China Development Bank şi de la alte entităţi controlate de Guvern în suma totală a datoriilor bilaterale oficiale.

"Toată lumea a fost dezamăgită de lipsa de transparenţă a Chinei", a explicat un oficial.