Preţurile petrolului au crescut miercuri cu 2%, susţinute de scăderea puternică a stocurilor de ţiţei din Statele Unite, dar creşterile au fost limitate de anunţul OPEC.

Preţul petrolului Brent a închis în urcare cu 2,1%, la 43,79 dolari pe baril, iar cotaţia petrolului american WTI a avansat cu 2,3%, la 41,2 dolari pe baril.

OPEC şi aliaţii săi, cunoscuţi sub numele de OPEC+, au redus producţia de petrol cu 9,7 milioane de barili pe zi, începând din luna mai, respectiv cu 10% din livrările globale, după ce epidemia de coronavirus a distrus o treime din cererea globală.

Începând din august, reducerile vor fi atenuate la 7,7 milioane de barili de petrol pe zi, până în decembrie, scrie Reuters, preluată de News.ro.

Ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, a subliniat că reducerile efective vor fi mai mari pentru că statele care au produs peste nivelul stabilit în perioada mai-iunie vor face reduceri suplimentare în august şi spetembrie, pentru a compensa, aşa că reducerile totale vor fi de fapt de circa 8,1-8,3 milioane de barili pe zi.

Preţurile petrolului şi-au revenit la aproape 43 de dolari pe baril, de la un minim al ultimilor 21 de ani, de sub 16 dolari pe baril, atins în aprilie.