În primul trimestru din 2020, Fondul a înregistrat un randament al investiţiilor de minus 14,6%, faţă de minus 16,2% raportate în perioada 1 ianuarie - 26 martie 2020.

Recent, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a informat că în anul 2019 a avut un randament al investiţiilor de 19,9%, ceea ce i-a permis să realizeze câştiguri record de 1.690 miliarde de coroane norvegiene (180,49 miliarde de dolari).

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat săptămâna trecută că investeşte aproximativ 65,3% din active, în timp ce ţinta pe termen lung este de 70%.

Săptămâna trecută, Ministerul de Finanţe din Norvegia a informat că, în contextul efectelor pandemiei asupra economiei, ar putea fi majorat procentul cheltuielilor din fond, între 3,9% şi 4,7% în 2020, faţă de planul original ce prevedea cheltuieli de doar 2,5% din fond.

Luna trecută, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat numirea administratorului unui fond speculativ din Londra în funcţia de director general.

Din septembrie, Fondul va fi condus de Nicolai Tangen, directorul general al AKO Capital, înfiinţat în 2005, care gestionează active de 16,4 miliarde de dolari.

Nicolai Tangen, născut în Norvegia, îi va succeda lui Yngve Slyngstad, care şi-a anunţat demisia anul trecut.

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei este cel mai mare fond de acest fel din lume în condiţiile în care deţine active de 930 de miliarde de dolari. Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate.

Pe plan global, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine acţiuni în peste 9.000 de companii, cele mai mari participaţii fiind în Microsoft, Apple, Nestle, Alphabet şi Amazon.

Fiecare cetățean al Norvegiei deține peste 200.000 de dolari

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a avut, în 2019, un randament al investiţiilor de 19,9%, ceea ce i-a permis să realizeze câştiguri record de 1.690 miliarde de coroane norvegiene (180,49 miliarde de dolari).

"2019 a fost un an foarte bun pentru fondul suveran de investiţii al Norvegiei. Aceasta este cea mai mare creştere anuală în valoare înregistrată în întreaga istorie a fondului", declara, în februarie, guvernatorul Băncii Centrale a Norvegiei, Oeystein Olsen, potrivit Agerpres.

Potrivit cifrelor oficiale, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a avut un randament al investiţiilor de aproape 34.000 de dolari pentru fiecare din cei 5,3 milioane de locuitori ai Norvegiei, iar în prezent valoarea totală a fondului este echivalentă cu aproximativ 207.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femei şi copil.

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei investeşte aproximativ 30% din activele sale în instrumente cu venit fix, aproximativ 67% din active sunt investite în acţiuni iar restul de 3% sunt investite în imobiliare. Fondul deţine acţiuni la peste 9.000 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial.

În 2019, cea mai mare contribuţie la randamentul fondului au avut-o acţiunile Apple Inc şi Microsoft Corp urmate de titlurile Nestle.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate. Cu toate acestea, în luna martie a anului trecut Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat că va elimina din portofoliul său acţiunile companiilor din petrol şi gaze.