Danemarca este ţara unde îşi are sediul producătorul de turbine eoliene Vestas şi totodată este cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene offshore. Recent, Parlamentul de la Copenhaga a aprobat o lege care vizează reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Ministerul Energiei din Danemarca a anunţat marţi că în prezent analizează locul unde ar putea fi construite una sau mai multe insule artificiale care să fie înconjurate de parcuri de turbine eoliene offshore, cu o capacitate totală de cel puţin 10 Gigavaţi, echivalentul cu consumul anual al tuturor gospodăriilor din Danemarca, scrie Agerpres.

În 2018, aproximativ 41% din necesarul de electricitate al Danemarcei a fost acoperit de energia produsă de turbinele eoliene, cel mai ridicat procent din Europa.

Citește și: Țara al cărei teritoriu s-a mărit în urma unei erupții vulcanice. Cea mai nouă bucată de pământ de pe Terra, apărută în octombrie

Capacitatea viitorului parc va fi de cinci ori mai mare decât capacităţile eoliene instalate în prezent în Danemarca. Proiectul este unul crucial pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în legea care vizează reducerea cu 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Însă acest proiect ar putea costa până la 200-300 miliarde coroane daneze (29,5-44,2 miliarde dolari) iar marea majoritate a investiţiile ar urma să fie făcute de companii private, potrivit Ministerului Energiei, care analizează mai multe posibile locaţii pentru acest proiect, inclusiv în Marea Nordului şi în Marea Baltică.

Danemarca, ţară cu o populaţie de aproximativ şase milioane de locuitori, a alocat deja 65 milioane de coroane pentru studii cu privire la modul în care energia care va veni de la parcurile eoliene offshore poate fi stocată sau convertită în hidrogen regenerabil, având în vedere că toată energia electrică generată nu va putea fi utilizată doar de consumatorii interni.

Citește și: Țara din UE care își mărește teritoriul. Construiește 9 insule, pe care vrea să le transforme într-un “Silicon Valley” european

"Dacă vrem să punem în practică potenţialul enorm al centralelor eoliene offshore trebuie să dezvoltăm noi tehnologii care să permită conversia energiei electrice verzi în combustibil pentru avioane, nave şi industrie", a declarat ministrul Energiei din Danemarca, Dan Jorgensen.

În procesul de ardere a hidrogenului rezultă apă în loc de CO2, ceea ce înseamnă că este combustibil curat care poate fi produs din surse regenerabile precum energia eoliană sau cea solară, în loc de petrol şi gaze, cum este cazul pentru cea mai mare parte a hidrogenului produs în prezent. De asemenea, interesul pentru hidrogen produs din surse regenerabil este în creştere în condiţiile în care şi alte sectoare precum industria grea, aviaţia şi transporturile maritime caută modalităţi prin care să îşi reducă emisiile de CO2.