Acesta a dat asigurări că producţia acestei plante va fi "strict reglementată şi controlată de stat", pentru a evita "procese haotice şi ilegale", scrie Agerpres.

Totodată, Guvernul intenţionează să înăsprească pedepsele pentru "promovarea" consumului de canabis, a adăugat prim ministrul.

Georgia a legalizat consumul de marijuana în iulie, dar traficul cu aceasta sau cu alte droguri continuă să fie unul dintre delictele cele mai grave din statul caucazian, fiind pedepsit cu închisoare între 20 de ani şi pe viaţă.

În ceea ce priveşte exportul de marijuana medicinală, Guvernul intenţionează să lanseze o licitaţie internaţională pentru atragerea de posibili investitori şi să aloce suprafeţe de teren special pentru acest obiectiv.

Bajtadze a precizat că autorităţile "au luat în considerare toate riscurile şi vor restricţiona sever" cultivarea acestei plante pentru a preveni încălcarea legii.