Printre aceste ţări se numără unele dintre cele mai afectate de pandemie, precum Italia şi Spania, care însumează 153.363, respectiv 169.496 cazuri de îmbolnăviri.

În ultimele zile, numărul de noi cazuri în cele două ţări a scăzut progresiv.

În afară de acestea, Danemarca, Austria, Republica Cehă şi Bulgaria încep, la rândul lor, să relaxeze restricţiile.

De la Organizaţia Mondială a Sănătăţii vin însă avertismente în legătură cu pericolul de a ridica măsurile de izolare prea repede, scrie BBC Mundo, preluată de Agerpres.

Spania

Economia ţării iberice a fost practic îngheţată începând din 27 martie, dar săptămâna aceasta începe să fie redeschisă gradual.

Angajaţii din industria de prelucrare, construcţii şi alte servicii, care nu pot lucra de acasă, vor putea reveni la punctele de lucru, dar urmând reguli stricte de siguranţă. Constructorii vor putea munci la lucrări noi, unde nu sunt încă locuitori. Lucrările de reparaţii sunt interzise.

Restul populaţiei va trebui să rămână în casă.

Pentru a evita o revenire a virusului, autorităţile vor distribui 10 milioane de măşti în transportul public.

În Spania, au murit peste 17.000 de persoane din cauza Covid-19, dar numărul de noi infecţii a scăzut în ultima săptămână.

"Toţi vrem să revenim pe străzi, dar vrem mai mult să câştigăm acest război şi să prevenim o revenire", a avertizat duminică preşedintele Pedro Sanchez. El a precizat că decizia s-a luat după consultarea unui comitet de experţi.

De asemenea, a subliniat că Spania nu a intrat "într-o a doua fază" în luptă împotriva coronavirusului, iar restricţiile vor mai fi menţinute încă două săptămâni şi revenirea la normalitate "va fi foarte graduală".

Italia

Italia, ţara cea mai lovită de coronavirus din Europa, cu circa 19.900 de morţi, permite reluarea activităţii pentru un număr restrâns de afaceri, de marţi. Printre magazinele ce vor fi redeschise se numără cele de articole de papetărie, librăriile şi cele de haine de copii, mai scrie BBC Mundo.

În pofida acestei măsuri, premierul Giuseppe Conte a spus săptămâna trecută că izolarea generală va dura cel puţin până pe 3 mai.

În schimb, fabricile şi principalele activităţi industriale vor rămâne închise, deşi Conte a dat asigurări să va continua să evalueze tendinţa privind noile cazuri de îmbolnăviri şi "va acţiona în consecinţă", dacă o vor permite condiţiile.

Duminică, Italia a raportat 431 de noi decese, cifra cea mai scăzută din ultimele trei săptămâni.

Danemarca

Ţara nordică se pregăteşte să redeschidă şcolile şi grădiniţele după o lună în care acestea au fost închise. Danemarca a fost una dintre primele ţări care au impus restricţii şi acum, de asemenea, începe să le ridice.

"Este important să nu-i ţinem pe danezi închişi mai mult decât este necesar", a spus prim ministrul Mette Frederikssen săptămâna trecută, când a anunţat măsura.

Propagarea virusului pare a fi sub control şi Guvernul vrea ca economia să fie reactivată, dar fără a face paşi greşiţi.

"Dacă deschidem Danemarca prea repede, riscăm ca infecţiile să revină rapid şi va trebui să închidem din nou", a avertizat Frederikssen.

Fără îndoială, măsurile din Danemarca au fost mai puţin stricte faţă de cele luate în ţări precum Spania şi Italia. După cum a relatat reporterul BBC Adrienne Murray, de la Copenhaga, în capitala daneză nu a existat ordin de izolare la domiciliu.

Barurile, restaurantele, sălile de sport şi frizeriile au fost închise, dar multe magazine au rămas deschise. Festivalurile şi evenimentele publice, pe de altă parte, au fost suspendate până în septembrie.

Pe 10 mai, Guvernul va analiza dacă va relaxa şi alte măsuri.

Danemarca, până pe 11 aprilie, a raportat alte 6.000 de cazuri de coronavirus şi 260 de morţi. Numărul total al internărilor în spital şi al celor de la terapie intensivă, a început să scadă de luna asta.

Alte ţări

Norvegia, Austria, Republica Cehă şi Bulgaria au întocmit o foaie de parcurs pentru a reveni la normalitate.

Austria va redeschide magazinele mai mici de 400 de metri pătraţi, feroneriile şi magazinele de grădinărit. Începând de la 1 mai va veni rândul centrelor comerciale şi coaforurilor şi frizeriilor. Hotelurile şi restaurantele vor trebui să aştepte până la mijlocul lunii viitoare, iar evenimentele publice vor fi închise cel puţin până la finele lui iunie.

Peste 350 de persoane au decedat şi 14.000 s-au îmbolnăvit de noul coronavirus, în ţara alpină.

Norvegia, pe de altă parte, va redeschide grădiniţele, iar şcolile primare o săptămână mai târziu.

În Bulgaria, pieţele de legume şi fructe vor fi redeschise.

În Republica Cehă, magazinele de feronerie şi cele de biciclete au început să funcţioneze şi au fost relaxate condiţiile pentru activităţi recreative în aer liber. Însă, revenirea la normalitate, rămâne departe faţă de multe ţări.

Ministrul de Externe din Marea Britanie, Dominic Raab, a recunoscut că este prea devreme pentru a lua în calcul o strategie de revenire.

În Germania, unde peste 3.000 de persoane au murit din cauza Covid-19, au crescut, de asemenea, presiunile pentru a fi reluate afacerile. Miercuri, cancelarul Angela Merkel va discuta un plan de ieşire din criză cu liderii regionali.

Timpul va spune dacă revenirea la normalitate a acestor ţări a fost un succes sau un pas greşit, mai scrie BBC Mundo.

În România, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării cu 30 de zile.

"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19", a spus şeful statului.

El a subliniat că, în pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global.