"Nu vreau să comentez despre discuţii privind viitoare sancţiuni, dar pot să spun un lucru: dacă va urma o interdicţie asupra operaţiunilor unei bănci sau asupra utilizării unei valute sau alteia, acest lucru va trebui numit în mod clar o declaraţie de război economic", a spus Medvedev.

"Şi va fi necesar de reacţionat la acest război prin mijloace economice, politice sau, dacă e nevoie, prin alte mijloace. Iar prietenii noştri americani trebuie să înţeleagă acest lucru", a adăugat premierul rus.

Joi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a avertizat că Rusia va elabora "măsuri de retorsiune" la noile sancţiuni anunţate de Washington împotriva Moscovei.

Washingtonul a anunţat miercuri că va impune noi sancţiuni Rusiei la finalul lui august, după ce a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic împotriva unui fost agent rus şi a fiicei sale.

Sancţiunile anunţate miercuri de SUA se referă la mărfuri controlate sensibile din punct de vedere al securităţii naţionale, după cum a indicat pentru presă un înalt oficial al Departamentului de Stat, citând legea americană din 1991 privind eliminarea folosirii armelor chimice şi biologice.

Vor exista, totuşi, unele excepţii în cazul zborurilor spaţiale şi al cooperării guvernamentale în domeniu, dar şi în ce priveşte siguranţa avioanelor de pasageri, situaţii care vor fi analizate de la caz la caz.

"Comerţul afectat ar putea ajunge la sute de milioane de dolari", a adăugat oficialul.

El a spus că un al doilea rând de sancţiuni "mai draconice" vor fi impuse după 90 de zile în cazul în care Rusia nu dă "asigurări fiabile" că nu va mai folosi arme chimice şi nu va permite inspecţii la faţa locului ale Naţiunilor Unite sau ale altor grupuri de observatori internaţionali.

Miercuri, publicaţia rusă Kommersant a dezvăluit ceea ce a numit a fi un proiect de sancţiuni americane care ar cere, între altele, o anchetă asupra presupusei averi personale a preşedintelui rus Vladimir Putin şi ar interzice cetăţenilor americani să cumpere obligaţiuni suverane ruse. Potrivit Kommersant, proiectul ar viza de asemenea importante bănci publice ruse ca Sberbank, VTB şi Gazprombank, dar şi sectorul hidrocarburilor, esenţial pentru economia Rusiei.

Serghei Skripal (66 de ani), fost colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse), şi fiica sa, Iulia (33 de ani), s-au aflat timp de mai multe săptămâni la terapie intensivă, fiind găsiţi pe 4 martie în stare de inconştienţă pe o bancă, în Salisbury, după ce o formă lichidă a agentului neurotoxic Noviciok a fost aplicată pe uşa de la intrare a casei lor.

Ţările europene şi Statele Unite au expulzat 100 de diplomaţi ruşi după atac, în cea mai puternică acţiune contra Rusiei a lui Donald Trump de la preluarea mandatului.