Celelalte state vizate sunt Cipru, Ungaria, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

Normele privind combaterea spălării banilor sunt cruciale în lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului. Recentele scandaluri de spălare a banilor au evidenţiat necesitatea unor norme mai stricte la nivelul UE.

Lacunele legislative dintr-un singur stat membru afectează întreaga UE. Din acest motiv, normele UE ar trebui să fie puse în aplicare şi supravegheate în mod eficient, pentru a combate criminalitatea şi a asigura protecţia sistemului financiar.

Toate statele membre aveau obligaţia de a transpune normele cuprinse în cea de-a 5-a Directivă privind combaterea spălării banilor până la 10 ianuarie 2020. Comisia regretă faptul că statele membre în cauză nu au transpus directiva la timp şi le încurajează să facă acest lucru de urgenţă, ţinând seama de importanţa acestor norme pentru interesul colectiv al UE.

În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea celor opt statelor membre în termen de 2 luni, Comisia poate decide să le trimită avize motivate.

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.