”În această (joi) dimineaţa, Comisia a decis să trimită o scrisoare de avertisment Guvernului britanic. Este vorba despre prima etapă a unei proceduri de infringement”, a anunţat Ursula von der Leyen.

Europenii i-au dat ultimatum lui Boris Johnson - până la sfârşitul lui septembrie - să-şi retragă proiectul de lege controversat.

UE anunţă această lansare a procedurii în timp ce negociatori britanici şi europeni s-au reunit la Bruxelles, începând de marţi, în a noua rundă de negocieri, decisivă, cu privire la realaţia viitoare, care se încheie vineri.

Un summit european începe joi, în capitala belgiană, iar şefii de stat şi de guverne UE urmează să fie informaţi cu privire la stadiul negocierilor cu Londra.

Regatul Unit ”dispune de un termen de o lună de zile pentru a răspunde” scrisorii europene, precizează CE într-un comunicat.

”În urma examinării acestor observaţii (britanice) sau în absenţa observaţiilor, Comisia va putea, dacă consideră oportun, să decidă să emită un aviz motivat”, precizează Comisia.

Procedura poate ajunge la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Proiectul de lege respectiv - adoptat marţi de către deputaţii britanici şi care urmează să fie examinat de Camera Lorzilor în săptămânile viitoare - pune în discuţie anumite angajamente pe care Regatul Unit şi le-a asumat prin Acordul Retragerii, care a încadrat retragerea ţării din Uniune la 31 ianuarie.

El revine asupra dispoziţiilor cu privire la provincia britanică Irlanda de Nord prevăzute cu scopul de a evita reimpunerea unei frontiere cu Irlanda - o garanţie esenţială a menţinerii păcii pe insula irlandeză.

Acest proiect de lege este, prin însăşi natura sa, o încălcare a obligaţiei bunei-credinţe, prevăzută în Acordul Retragerii. În plus, în cazul în care este adoptat în forma actuală, el se va afla în contradicţie totală cu Protoclul privind Irlanda şi Irlanda de Nord”, a subliniat von der Leyen în scurta sa alocuţiune.

Premierul britanic Boris Johnson consideră că scopul proiectului său de lege este să apere integritatea teritorială a Regatului Unit şi să asigure continuitatea schimburilor între Marea Britanie şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Regatul Unit a ieşit în mod oficial din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, însă continuă să aplice reglementările europene până la 31 decembrie, în cadrul unei perioade de tranziţie în care Londra şi Bruxellesul speră să ajungă la un acord comercial care să le reglememnteze viitoarea relaţie după Brexit.

 

Comisarul desemnat pentru Servicii Financiare spune că ar putea bloca accesul City of London la piaţa UE

Anterior, comisarul desemnat pentru Servicii Financiare, Mairead McGuinnes a declarat că Uniunea Europeană este pregătită pentru orice tip de Brexit, inclusiv la blocarea accesului sectorului financiar britanic la piaţa UE,

După 31 decembrie, când se va încheia acordul de tranziţie dintre UE şi Marea Britanie, companiile britanice care oferă servicii financiare vor fi nevoite să acceseze piaţa UE prin intermediul unui sistem de ”echivalenţă”.

UE a acordat deja un acces temporar caselor britanice de cliring, începând din ianuarie, potrivit acestui sistem.

McGuinness a spus că începând din ianuarie vor avea loc schimbări semnificiative în serviciile financiare dintre Marea Britanie şi UE, indiferent dacă discuţiile dintre UE şi Regatul Unit, care continuă în această săptămână, vor ajunge la un acord de liber schimb.

Pe fondul tensiunilor sporite din cadrul negocierilor UE-Regatul Unit, continuăm să ne pregătim pentru toate scenariile posibile, inclusiv pentru un scenariu fără echivalenţe”, a spus McGuinness în răspunsuri scrise adresate parlamentarilor UE înainte de audierea de confirmare a acesteia în Parlamentul European, care va avea loc vineri.

”Participanţii la piaţă sunt îndemnaţi să ia toate măsurile necesare până la sfârşitul anului 2020 pentru a se pregăti pentru toate rezultatele posibile”, a spus ea, potrivit News.ro.

Ea a mai afirmat că ”Afacerile nu vor funcţiona ca de obicei, deoarece firmele de servicii financiare din Marea Britanie vor pierde beneficiul paşaportului pentru servicii financiare.”

În prezent, UE întreprinde un exerciţiu ”fără precedent” de evaluări paralele a multor domenii de echivalenţă faţă de Marea Britanie, a declarat McGuinness, o veche membră irlandeză de centru-dreapta în Parlamentul European.

Dar intenţia declarată a Regatului Unit de a se abate de la unele reguli ale UE ”va avea în mod natural consecinţe” pentru aceste evaluări, a mai spus ea în răspunsurile scrise.

McGuinness a mai arătat că orice echivalenţă va veni în condiţii stricte.