Anul trecut, autoritatile au convenit cu companiile petroliere reducerea taxelor de export in schimbul unor taxe mai mari pe extractie, dar planul a devenit nefunctional intrucat se baza pe un pret al petrolului de 100 de dolari pe baril.

Producatorii de petrol, in frunte cu grupul de stat Rosneft, au propus modificari ale regimului fiscal, a aratat Kirill Molodtsov, secretar de stat in Ministerul Energiei.

Rusia a intrat in prima recesiune de dupa 2009, iar bugetul este secatuit de veniturile scazute din energie, in timp ce rubla s-a depreciat in urma sanctiunilor occidentale legate de criza ucraineana.

Guvernul trebuie sa mentina nivelul veniturilor din industria petroliera, dar nu isi poate permite sa reduca profitabilitatea acestui sector.

"Ne confruntam cu noi realitati si intregul set de taxe si posibilele schimbari sunt analizate. Propunerile trebuie inaintate unei comisii prezidentiale pana la sfarsitul acestei luni, iar o solutie ar putea fi gasita cel mai devreme la inceputul lunii aprilie", a declarat Molodtsov.

Anul trecut, trezoreria federala a incasat 178 miliarde de dolari din taxe aplicate produselor petroliere.

Autoritatile ruse lucreaza la revizuirea bugetului pe acest an, iar Ministerul Economiei utilizeaza un pret mediu al petrolului de 50 de dolari pe baril, comparativ cu 98 de dolari in 2014.

Impactul pretului mai scazut al petrolului va fi partial compensat de deprecierea rublei cu 47% fata de dolar, in ultimele 12 luni.

Directorul general al Rosneft, Igor Sechin, aliat de mult timp al presedintelui Vladimir Putin, a discutat cu acesta despre regimul fiscal, saptamana trecuta. Putin a spus ca toata lumea trebuie sa respecte interesele tarii.

Producatorii de petrol vor profita de actualul regim fiscal doar daca pretul mediu al petrolului va depasi 70 de dolari pe baril in acest an si 55 de dolari in 2017, a spus Denis Borisov, director la centrul pentru petrol si gaze al Ernst&Young in Moscova.

La nivelul actual al preturilor, companiile petroliere vor pierde in acest an 0,6 dolari pe baril, si circa 0,3 dolari pe baril in 2017, cand actualul program de taxe va expira, a spus Borisov.