Astfel, începând cu 1 ianuarie, ministerele, ambasadele, universitățile, orașele, federațiile sportive și alte organizații guvernamentale și din sectorul privat vor putea folosi doar denumirea oficială a țării: Regatul Țărilor de Jos.

Guvernul crede că, în acest fel, țara va scăpa de “eticheta” pusă de străini de țară a drogurilor și a prostituției, iar valul de turiști va fi redistribuit în toată țara, în condițiile în care zona istorică a țării – Amstedram și Haga -, nu mai poate face față fenomenului care a explodat în ultimii ani.

Potivit autorităților locale, schimbarea numelui îi va costa pe olandezi 200.000 de euro din buget, iar logo-ul propus este cel de mai jos.

Citește și: Europenii care au intrat în 2020 pe 31 decembrie la prânz. Ce se întâmplă într-un mic sat din Spania

De asemenea, și autoritățile din Amsterdam intenționează să elimine denumirea de Cartierul Roșu (zona cu bordeluri din capitală), pe care vor să o inlocuiască cu numele istoric De Wallen.

Oficial, și până în prezent țara vecină Belgiei se numea Netherlands (Țările de Jos), însă în rândul străinilor a fost dintotdeauna mai cunoscută sub denumirea de Olanda, care nu este numele oficial al întregii țări, el referindu-se doar la două dintre cele 12 provincii: Olanda de Nord (care include Amsterdam și Haarlem) și Olanda de Sud (regiunile Haga, Rotterdam și Leiden).

The Guardian scria, în octombrie, că o campanie de rebranding național - care a fost discutată cu lideri locali de business, organizații de turism și cu guvernul central, va fi lansată în 2020.

Ca parte a noii strategii, Olanda va folosi numele de Netherlands (Țările de Jos) și în campania de promovare a concursului european Eurovision, care se va desfășura la Rotterdam, în mai 2020, dar și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Olanda de Nord și de Sud sunt două provincii din vestul Regatului Țărilor de Jos, regiune în care se află și Amsterdamul și Rotterdamul. Între secolele 10 și 16, Olanda era o entitate unificată, condusă de conții de Holland.

Din secolul 17, devine parte dominantă a ceea ce se numea atunci Republica Olanda. Regatul Netherlands – denumire care vine din olandezul Neder-landen (adică țările de jos) a apărut după înfrângerea lui Napoleon în Bătălia de la Waterloo, din 1815.

Citește și: Orașele europene care nu mai vor turiști. Ce măsuri au luat pentru a-i descuraja pe străini să vină în vacanță

La începutul anului trecut, site-ul de promovare turistică Holland.com a decis să promoveze denumirea de Netherlands si să atragă atenția asupra țării ca întreg și nu doar asupra unei părți mai cunoscute, în care se regăsesc cele mai cunoscute orașe ale țării.

În 2018, peste 18 milioane de turiști au vizitat Olanda, iar autoritățile se așteaptă ca, până în 2030, numărul acestora să ajungă la 42 de milioane. Capitala Amsterdam este de departe cea mai vizitată, spre disperarea localnicilor și a autorităților, care au impus taxe și restricții semnificative în încercarea de a face față valului de turiști.