În decembrie, rata şomajului, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 6,1%, cel mai redus nivel din aprilie.

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a anunţat marţi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în decembrie cu 37.000, până la cifra ajustată de 2,776 milioane.

Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 6,1%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să urce cu 10.000.

Numărul persoanelor incluse în schema Kurzarbeit (program de lucru redus) a crescut cu 666.000 în primele săptămâni din decembrie, pe fondul reducerii orelor lucrate în special în sectorul de retail şi în industria ospitalităţii.

Aproximativ două milioane de angajaţi s-au înscris în programul finanţat de stat în noiembrie, arată datele unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, potrivit Agerpres.

În aprilie, în perioada de vârf a crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), numărul persoanelor incluse în Kurzarbeit a urcat la aproape şase milioane, conform informaţiilor publicate de Oficiul Federal pentru Muncă.

Şi ministrul Economiei, Peter Altmaier, a avertizat recent că numărul persoanelor incluse în Kurzarbeit ar urma să crească în Germania, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat că toate magazinele neesenţiale, precum şi şcolile şi creşele vor fi închise, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de coronavirus.

Într-o rezoluţie adoptată de statul federal şi de cele 16 landuri, angajatorilor li se cere să privilegieze pe cât posibil telemunca sau concediile pentru angajaţi timp de trei săptămâni şi jumătate, pentru a pune în aplicare în toată ţara principiul "stăm acasă".

Carantina parţială din 2 noiembrie, care a determinat închiderea barurilor, restaurantelor şi facilităţilor de petrecere a timpului liber, dar a păstrat deschise magazinele şi şcolile, nu a afectat încă negativ piaţa forţei de muncă. Totuşi, sporirea semnificativă a solicitărilor pentru schemele de program de lucru redus indică o creştere a numărului persoanelor care lucrează mai puţine ore, a informat Ministerul Economiei de la Berlin.

De asemenea, analiştii se aşteaptă la majorarea ratei şomajului în următoarele luni, în urma noilor restricţii introduse după creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus.

Şi Institutul economic IAB a estimat că fiecare săptămână de carantină ar putea şterge 3,5 miliarde de euro din PIB-ul Germaniei. Analistul IAB, Enzo Weber, a subliniat însă că iminenta aprobare a vaccinului pentru COVID le semnalează angajatorilor că se întrevede sfârşitul crizei. "De aceea, multe companii îşi vor păstra angajaţii", a spus Enzo Weber.