Cotidianul american a publicat o anchetă jurnalistică, după ce şi-a procurat date fiscale ”cu privire la peste 20 de ani” despre fostul magnat în domeniul imobiliar ”şi sutele de societăţi din grupul său” necotat pe piaţă.

"Donald J. Trump a plătit 750 de dolari impozit pe venit în anul în care a câştigat preşedinţia”, în 2016, şi tot atât ”în primul său an la Casa Albă”, în 2017, scrie ziarul.

”El nu a plătit deloc iimpozit pe venit în zece din cei 15 ani precedenţi, în mare parte pentru că a declarat că a pierdut mai mulţi bani decât a câştigat”, scrie cotidianul american, scrie News.ro.

Potrivit NYT, Trump a aplicat totodată deduceri pentru reşedinţele sale, avionul său privat şi - în valoare de 70.000 de dolari - pentru cheltuieli cu coaforul înainte de apariţiile sale la televiziune.

”Acestea sunt informaţii false, total inventate”, a răspuns miliardarul republican într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

”Am plătit mult şi am plătit multe impozite pe venit la nivel de stat, de asemenea”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

Declaraţiile de impozit ale omului de afaceri newyorkez devenit preşedinte al Americii şi care candidează la propria succesiune se află în centrul unei bătălii judiciare, iar Donald Trump a refuzat mereu să le publice, spre deosebire de toţi predecesorii săi, începând din anii '70.

Cel care a făcut din averea sa un argument de campanie a alimentat, prin refuzul său, speculaţii cu privire la cât de bogat este, la posibile practici de ”optimizare fiscală” aflate la limita legalului sau cu privire la posibile conflicte de interese.

Subiectul riscă să electrizeze şi mai mult campania în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, cu două zile înaintea primului duel televizat, marţi seara.

Informaţiile NYT arată ”dispreţul total al lui Trump faţă de familiile şi muncitorii americani”, a reacţionat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

”Preşedintele s-a jucat cu codul impozitelor în avantajul său şi s-a folosit de lupte juridice pentru a întârzia sau a evita să plătească ceea ce trebuie”, a apreciat reprezentantul democrat Richard Neal, care cere neîncetat - dar făr succes - ca declaraţiile de venit ale lui Trump să fie publicate.

Într-un tweet, echipa de campanie a lui Joe Biden s-a mulţumit să amintească suma medie a impozitului federal pe venit plătită de către un student - 7.239 de dolari -, un pompier - 5.283 de dolari - sau un infirmier - 10.216 dolari -, profesii dur afectate de criza sanitară sau de recente incendii uriaşe în Vestul american.