Evoluţia PIB-ului Marii Britanii "a fost în special volatilă" pe parcursul anului trecut, reflectând parţial "schimbările determinate de amânarea ieşirii ţării din UE", a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS).

În trimestrul patru din 2019, Marea Britanie a înregistrat o creştere economică zero, după ce datele pentru precedentele trei luni au fost revizuite în creştere, la 0,5%. Avansul din sectorul serviciilor şi din construcţii a compensat performanţa slabă din industrie, în special din sectorul auto, se arată în comunicatul ONS.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de doar 0,1% în trimestrul patru din 2019, în timp ce în sectorul construcţiilor creşterea a fost de 0,5%, iar în industrie a fost raportat un declin de 1,1%.

Pe lângă incertitudinile legate de Brexit, economia britanică a fost afectată de escaladarea tensiunilor comerciale globale.

"Negocierile comerciale dificile dintre SUA şi China şi scăderea activităţii economice pe plan global, în special în industrie, au afectat încrederea consumatorilor şi a oamenilor de afaceri", a apreciat economistul Kallum Pickering, de la Berenbeg Bank.

Studiile recentă indică o redresare a economiei britanice la începutul acestui an.

"Este posibil ca incertitudinile politice şi stocurile să fi provocat stagnarea economiei la finalul lui 2019. Totuşi, firmele au intrat în noul an mai optimiste. Încrederea este în creştere, în timp ce planurile privind angajările şi investiţiile sporesc, deşi ritmul redresării s-ar putea atenua", a declarat Tej Parikh, economist şef la Institute of Directors.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat un avans de 1,2% în 2019, după o creştere de 1,8% în anul 2018 şi un avans de 2,4% în 2017. În cazul Uniunii Europene, economia a înregistrat un avans de 1,4% în 2019, după o creştere de 1,9% în 2018.