Cei 13 miniştri - din Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Italia, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria - au semnat o declaraţie comună prin care cer începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania luna aceasta, a comunicat marţi ministerul de externe de la Sofia, potrivit Agerpres.

Documentul subliniază importanţa procesului de extindere a Uniunii Europene în Balcanii Occidentali, ca instrument-cheie pentru realizarea unei stabilităţi sustenabile, a păcii şi a prosperităţii.

Li se cere tuturor membrilor Consiliului UE să adopte în iunie decizii îndrăzneţe, de perspectivă, care să promoveze progresul continuu al reformelor, conform standardelor şi valorilor UE. Ţările din regiune trebuie să acţioneze în vederea unei cooperări regionale strânse şi să depună eforturi pentru relaţii autentice de bună vecinătate.

Bulgaria consideră că începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi cu Albania va menţine şi va consolida procesul de reformă în societăţile respective, iar membrii UE vor avea ocazia de a evalua progresele individuale şi de a acorda ajutor în fiecare etapă.

Extinderea UE în Balcanii Occidentali rămâne o prioritate a politicii externe a Bulgariei. Relaţiile de bună vecinătate, cooperarea regională şi statul de drept constituie criterii orizontale pentru evaluarea progresului statelor candidate. Implementarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare de către Macedonia de Nord va fi cheia pentru luarea deciziilor respective. Aceasta este calea către asigurarea stabilităţii regionale şi către rezolvarea tuturor problemelor, pentru crearea unui mediu sigur în Europa şi în regiune, arată comunicatul citat.

Mai multe state sunt împotrivă

De partea cealaltă, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a spus că Uniunea Europeană trebuie să angajeze negocieri pentru aderarea Macedoniei de Nord şi Albaniei, dar nicio decizie nu va fi luată în următoarele zile, întrucât unele state blochează adoptarea unei hotărâri în acest sens.

'Eu personal cred că o singură decizie este de luat: angajarea de negocieri cu Macedonia de Nord şi Albania, aşa cum a recomandat Comisia Europeană', a afirmat Donald Tusk după o întâlnire cu preşedintele macedonean Stevo Pendarovski la Bruxelles.

'Dar trebuie să fim oneşti cu voi: nu toate statele membre sunt pregătite să ia decizia de a începe aceste negocieri în zilele următoare', a avertizat el.

'Astăzi întrebarea nu mai este dacă, ci când', a subliniat preşedintele Consiliului European. 'Dacă sunt prudent, ştiu că efortul de a ajunge la un consens între cele 28 de state membre durează uneori mai mult decât mi-aş dori', a explicat Donald Tusk.

Ministrul german pentru afaceri europene, Michael Roth, a susţinut poziţia exprimată de Tusk. 'UE trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de Macedonia de Nord şi Albania', a afirmat el într-un mesaj postat miercuri pe contul său de Twitter.

Mai multe state membre, între care Franţa, nu exprimă entuziasm faţă de perspectivele de aderare ale ţărilor din Balcanii de Vest. Acestea consideră că UE a comis o eroare acordând o intrare rapidă în ultimii 15 ani ţărilor din Europa de Est.

O primă dezbatere este prevăzută pentru lunea viitoare în cursul unei reuniuni a miniştrilor de externe din cadrul UE la Luxemburg.

Comisia Europeană pledează pentru deschiderea rapidă a acestor negocieri şi va 'face tot posibilul pentru a lua o decizie în această vară', a promis săptămâna trecută preşedintelui executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, după o întâlnire la Bruxelles cu premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev.