Actul normativ va ajunge acum în Camera Lorzilor, unde urmează să fie dezbătut probabil timp de mai multe zile.

Premierul Boris Johnson a reacţionat imediat şi a spus că actul normativ pune efectiv capăt negocierilor privind Brexit-ul.

El a mai declarat că legea adoptată îl forţează pe premier să capituleze în negocierile cu UE şi că privează Marea Britanie de dreptul de a decide cât de mult ar trebui să stea în UE.

Johnson a declarat totodată că guvernul nu poate funcţiona dacă parlamentul refuză să adopte ceea ce el propune.

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea și moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie.

Propunerea executivului britanic a întrunit susţinerea a 298 de parlamentari. Pentru aprobarea sa era nevoie de 434 de voturi, adică două treimi din totalul deputaţilor.

Împotriva moţiunii au votat 56 de deputaţi.

Parlamentarii laburişti au avut instrucţiuni din partea partidului să se abţină de la vot.

Premierul britanic Boris Johnson l-a tachinat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, după ce acesta a cerut deputaţilor săi să se abţine de la vot.

"Este pentru prima oară în istorie când opoziţia a votat pentru a demonstra încredere în guvernul Majestăţii Sale", a afirmat Boris Johnson într-o scurtă intervenţie după eşecul convocării de alegeri anticipate. "Nu pot decât să speculez cu privire la motivele din spatele ezitării sale, concluzia evidentă fiind, mă tem, că el nu crede că va câştiga".

Acest vot negativ este al treilea primit de Boris Johnson în ultimele 24 de ore.