Actualul acord pe 10 ani între Rusia şi Ucraina, care constituie un subiect de dispută după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014, expiră la data de 31 decembrie 2019.

Rusia are nevoie de timp pentru a termina de construit gazoductele care ocolesc Ucraina în ideea de a putea continua să exporte gaze naturale spre Europa, cel mai important client al său.

Fără o prelungire a actualului acord de livrare de gaze naturale, zeci de mii de gospodării din Europa riscă să se confrunte cu deficienţe în aprovizionarea cu gaze naturale în sezonul de iarnă.

Anterior, autorităţile de la Kiev au declarat că ar prefera certitudinea oferită de un contract pe termen lung şi nu ar fi de acord cu soluţia unui acord pe termen scurt care este în avantajul Moscovei.

Gazprom a mai informat luni că Rusia şi Ucraina trebuie să renunţe la pretenţiile şi contra-pretenţiile legale ca o precondiţie a încheierii unui acord.

Naftogaz susţine că Gazprom îi datorează despăgubiri pentru că nu a pompat prin Ucraina cantitatea de gaze naturale anuală convenită anterior şi pentru că a plătit o sumă mai mică decât trebuia pentru gazele naturale pe care le-a trimis prin gazoductele sale.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat că Ucraina şi Rusia ar trebui să renunţe la pretenţiile legale reciproce cu privire la actualul acord de tranzit. Cele două părţi au avut mai multe runde de discuţii la Bruxelles pe tema aprovizionării cu gaze naturale, însă acestea nu au dus la rezultate concrete.

Săptămâna trecută Vladimir Putin a recunoscut că există riscul ca tranzitul de gaz natural spre Europa prin Ucraina să se întrerupă.

Anul trecut, Gazprom a furnizat Europei o cantitate record de peste 200 miliarde metri cubi de gaze naturale, iar aproximativ 87 de miliarde de metri cubi din total au trecut prin Ucraina, ceea ce a adus Kievului sume importante din tranzitul gazelor naturale ruseşti.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.