Pandemia de COVID-19 riscă să provoace o distrugere de capital uman nemaiîntâlnită în perioada de după cel de -al Doilea război mondial şi de aceea reconstrucţia ar trebui să se concentreze pe oameni care trebui să plătească un stoc de datorii fără precedent acumulat în acest an, a spus Mario Draghi la un forum organizat la Rimini, Italia.

În plus, chiar dacă Europa se transformă, ea trebuie să îşi reafirme angajamentul faţă de unele dintre principiile sale globale, precum multilateralismul şi statul de drept, chiar dacă o serie de mari puteri globale precum SUA şi China pun sub semnul întrebării aceste principii, a adăugat Draghi.

"Ar trebui să ne inspirăm de la cei care au fost implicaţi în reconstrucţia lumii, a Europei şi a Italiei după cel de al Doilea Război Mondial", a spus Mario Draghi, în una dintre puţinele sale apariţii după ce a plecat de la BCE la finele anului trecut.

"Datoria creată de pandemie este fără precedent şi va trebui să fie rambursată în principal de cei care sunt tineri în prezent. De aceea, este de datoria noastră să le putem la dispoziţie mijloacele pentru a putea asigura serviciul acestei datorii", a adăugat Draghi, potrivit Agerpres.

În opinia fostului preşedinte al BCE, dobânzile reduse nu înseamnă în mod automat că datoria este sustenabilă, iar fondurile trebuie utilizate în scopuri productive, inclusiv pentru investiţii în capital uman, infrastructură productivă şi cercetare.

În plus, Draghi a spus că cheltuielile ar trebui să reflecte modificarea preferinţelor la nivelul societăţii, inclusiv spre protecţia mediului, servicii de sănătate mai bune şi digitalizare, având în vedere că munca de la distanţă va dobândi o importanţă mai mare.

"Cu toate acestea, există un sector care este vital pentru creştere şi unde o viziune pe termen lung trebuie acompaniată cu acţiuni imediate: educaţia şi, la nivel mai general, investiţia în tineri", a subliniat Mario Draghi.