Un acord din 2009 între Tirana şi Atena cu privire la frontiera lor în Marea Ionică a fost anulat peste un an de cea mai înaltă instanţă albaneză care a invocat o "încălcare a drepturilor şi intereselor albaneze". Cele două ţări speră să încheie un acord în aprilie. Miza o constituie rezervele de petrol şi gaze din acest sector.

Bosnia-Herţegovina are o frontieră de 1.000 de km cu Uniunea Europeană prin Croaţia. Niciuna din cele două ţări nu a ratificat acordul frontalier încheiat în 1999. În discuţie, trasarea frontierei în jurul micului port Neum, singura ieşire maritimă pentru Bosnia.

Sarajevo şi Belgradul trebuie să se pună de acord asupra enclavei bosniacilor din apropiere de Rudo (sud), o suprafaţă locuită de 4 km pătrați, care intră în teritoriul sârb. O altă problemă, o cerere sârbă de extindere a teritoriului său în zona a două centrale hidroelectrice pe Drina. În fine, Belgradul revendică un teren de aproximativ 12 km de cale ferată care leagă Serbia de Muntenegru şi care face o incursiune în teritoriul bosniac.

Kosovo şi Muntenegru au semnat în 2015 un acord care delimitează frontiera dintre ele într-o zonă montană. Ratificat de muntenegreni, textul nu a fost încă aprobat de legislativul din Kosovo, din cauza opoziţiei unor deputaţi ce a degenerat uneori în violenţe, aceştia recurgând la jeturi de gaze lacrimogene în parlament.

Muntenegru şi Croaţia îşi dispută o peninsulă nelocuită, Prevlaka, o fâşie de pământ de mai puţin de doi kilometri.

Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo, locuită de o majoritate de etnici albanezi. O parte din minoritatea sârbă trăieşte în nordul Kosovo, regiune de la graniţa cu Serbia.

Serbia şi Croaţia încearcă din 2003 să ajungă la un acord cu privire la o parte a frontierei lor la Dunăre, în apropiere de satul sârb Backa Palanka. Din punctul de vedere al Serbiei, aceasta ar trebui să treacă prin mijlocul râului. Croaţia se bazează pe un cadastru datând din perioada fostei Iugoslavii. Câteva mii de hectare sunt în dispută. Liderii ambelor ţări şi-au acordat doi ani pentru a rezolva problema, în caz contrar urmând să recurgă la un arbitraj internaţional.

Ce șanse reale au țările din Balcani să intre în UE

Şase ţări din Balcani - Macedonia, Serbia, Albania, Muntenegru, Bosnia şi Kosovo - aspiră să adere la Uniunea Europeană, însă Bruxellesul a avertizat că drumul care trebuie parcurs rămâne unul lung.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, aflat în turneu în Balcani, a reiterat strategia pentru regiune dezvăluită la începutul lunii februarie: "Uşa UE este deschisă noilor aderări însă numai atunci când fiecare ţară va îndeplini criteriile" de aderare.

Criterii care răspund "nevoii de reforme fundamentale", în ceea ce priveşte statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, stabilirea unor "relaţii de bună vecinătate", precum şi rezolvarea litigiilor frontaliere, o moştenire a conflictelor din 1990 din fosta Iugoslavie.

Locuitorii din Balcani consideră adesea UE ca o promisiune de prosperitate necunoscută lor. Numai în 2018, potrivit Comisiei Europene, este prevăzut un ajutor de preaderare de circa 1,07 miliarde de euro, în plus faţă de cele 9 miliarde de euro acordate între 2007 şi 2017. Mai mult, companii europene au investit 10 miliarde de euro în ultimii cinci ani.

Serbia, cea mai mare ţară din Balcanii Occidentali, şi Muntenegru sunt considerate cele mai avansate pe calea aderării la UE, cu negocieri deschise şi chiar un termen de aderare preconizat până în 2025. Preşedintele sârb de centru-dreapta, Aleksandar Vucic, vede în această dată o sursă "de motivaţie foarte importantă pentru cetăţenii săi".

Vucic i-a avertizat însă pe cetăţenii sârbi, mulţi dintre ei încă ataşaţi de alianţa istorică cu Moscova, că "trebuie luate decizii dificile" cu privire la Kosovo, a cărui independenţă Belgradul nu o recunoaşte.

În Muntenegru, Mişcarea Europeană, un grup de presiune pro-UE, a estimat "descurajator" faptul că Bruxellesul consideră termenul de 2025 o perspectivă "extrem de ambiţioasă". Şi, încă o dată, Jean-Claude Juncker a avertizat că este vorba despre o "dată estimativă, o dată de încurajare".

Aderarea la UE, soluția cea mai bună de a pune capăt tensiunilor nesfârşite din Balcani

Termenul este cu atât mai neclar pentru Macedonia, Albania, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina.

Candidată din 2014, Tirana speră să înceapă negocierile de aderare în 2018. Premierul socialist Edi Rama a declarat că ţara sa vrea să "facă progrese rapide şi, de ce nu, să aderare la UE în acelaşi timp" cu Serbia. În opinia sa, UE este cea mai bună cale de a pune capăt tensiunilor nesfârşite din Balcani.

"Mingea este în terenul nostru", a afirmat analistul politic albanez Lutfi Dervishi, referindu-se în special la lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

Macedonia trebuie să rezolve disputa asupra numelui cu Grecia care durează de peste un sfert de secol, sperând să ridice astfel vetoul Atenei. Discuţiile par să progreseze. Premierul macedonean, Zoran Zaev, crede că ţara sa se află "pe drumul cel bun" şi speră că va "ajunge din urmă Serbia şi Muntenegru". Cu toate acestea, ministrul de externe macedonean, Nikola Dimitrov, a menţionat recent senzaţia incomodă a concetăţenilor săi de a se simţi "blocaţi în sala de aşteptare".

La Sarajevo, liderul musulmanilor bosniaci, Bakir Izetbegovic, a declarat că se simte încrezător că poate "să se alăture celor care înaintează pe drumul către UE", cu toate că ţara este afectată de o conducere divizată, între bosniaci, croaţi şi sârbi.

Prooccidentali, kosovarii aşteaptă liberalizarea vizelor de către UE. Presa a remarcat că propunerile Comisiei nu sunt foarte încurajatoare, menţionând declaraţiile sale potrivit cărora Kosovo va merge "pe calea europeană doar atunci când circumstanţele obiective o vor permite".

Preşedintele Hashim Thaçi şi-a exprimat regretul pentru "lipsa aceleiaşi poziţii" în rândul statelor membre ale UE, dintre care cinci nu recunosc independenţa Kosovo. "Însă Kosovo nu se va cufunda în disperare", a afirmat el.