În condițiile în care companiile se luptă cu o scăderea afacerilor, iar autoritățile introduc noi taxe pentru lucrătorii străini, cea mai mare economie din regiunea arabă pierde unii dintre cei mai buni specialiști expați, care au părăsit țara bogată în petrol și petrodolari, scrie Bloomberg.

Numărul muncitorilor străini a scăzut cu peste 6% anul trecut, sectoarele care au pierdut cei mai mulți expați fiind construcțiile, dar și comerțul și industria.

În același timp, datele arată că șomajul în rândul saudiților a crescut ușor la 12,9%, pe fondul luptei pentru crearea de noi locuri de muncă într-o economie care își revine ușor din cel mai mare declin economic cu care se confruntă de la criza financiară din 2009.

Crearea de noi locuri de muncă este o prioritate pentru prințul moștenitor Mohammed bin Salman, acesta fiind cea mai eficientă metodă de a reduce dependența țării de petrol. Guvernul are în vedere reducerea șomajului la 9%, până în 2020.

Ne așteptăm ca rata locurilor de muncă vacantate de expați să rămână ridicată pe parcursul anului”, a spus Mohamed Abu Basha, economist la banca de investiții EFG-Hermes din Cairo, acesta bazându-și afirmațiile pe majorarea taxelor, pe eforul autorităților de a “națonaliza” joburile și pe previziunile modeste de creștere economică.

Guvernul saudit a introdus, în iulie 2017, o taxă pentru expați de 100 de riali (26,70 dolari) pe lună, taxă care urmează să ajungă la 400 de riali pe lună, în iulie 2020.  “Taxele impuse expaților pe venituri mai mici, precum și efortul de a ‘naționaliza’ forța de muncă face ca Arabia Saudită să nu mai fie o oportunitate atât de bună pentru muncitorii străini”, a explicat analistul.

La începutul anului trecut, Arabia Saudită a interzis accesul muncitorilor străini în anumite domenii, pentru a le permite propriilor cetățeni să se angajeze, în condițiile creșterii ratei șomajului. Ministrul Muncii din Regatul Saudit a decis ca angajatorii din 12 domenii din secotrul privat să recruteze numai cetățeni autohtoni, începând din septembrie. În acest fel, autoritățile oferă mai multe șanse de angajare celor care nu își găsesc un loc de muncă, în special femeilor.

Potrivit unui purtător de cuvânt al ministrului Muncii de la Riad, majoritatea joburilor disponibile doar cetățenilor țării vor fi în retail și vânzări, incluziv vânzări de ceasuri, ochelari, echipament medical, mașini și motociclete.

Decizia vine după ce rata șomajului în Arabia Saudită a depășit 12% în 2017, pe fondul scăderii veniturilor din petrol. Măsura face parte dintr-un plan economic mai amplu al prințului moștenitor Muhammad bin Salman, care include creșteri de prețuri și introducerea de taxe, pentru a suplimenta veniturile la buget, în urma prăbușirii prețului petrolului.

Înainte de a prelua puterea, prințul Muhammad a spus că “există multe oportunități de a crea locuri de muncă în sectorul privat”. Într-un interviu acordat revistei The Economist în 2014, el a spus că are “o rezervă de 10 milioane de joburi care sunt ocupate de străini, care pot fi eliberate în orice moment”. El a adăugat că nu vrea să pună presiune pe sectorul privat decât dacă va fi nevoit să facă acest lucru.

Arabia Saudită se confruntă, în ultimii ani, cu o adâncire a deficitului bugetar, din cauza prăbușirii prețului petrolului la nivel mondial. Printre măsurile de redresare financiară adoptate de autorități se numără introducerea pentru prima dată a unei Taxe pe Valoarea Adăugată (TVA) de 5% pentru majoritatea bunurilor şi serviciilor, dublarea prețurilor la carburanți sau vânzarea unor companii petroliere de stat.

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a anunţat că data ţintă pentru eliminarea deficitului bugetar a fost amânată pentru 2023, în loc de data iniţială de 2020, pentru a reduce presiunile la adresa creşterii economice. Acesta a dezvăluit un vast plan de reforme, denumit "Vision 2030", care are drept obiectiv diversificarea economiei saudite, care depinde în mare parte de exporturile de petrol.