Qantas a precizat că simulările referitoare la cele mai lungi zboruri directe realizate vreodată vor începe în luna octombrie cu avioane Boeing Dreamliner, potrivit Agerpres.

Aceste avioane vor transporta aproximativ 40 de pasageri, membri ai echipajului, angajaţi ai Qantas şi o echipă de cercetători care vor efectua diferite verificări şi evaluări medicale ale pasagerilor. Cercetătorii vor analiza impactul somnului, consumului de alimente şi băuturi, al iluminatului şi mişcărilor asupra sănătăţii şi bunăstării pasagerilor.

De asemenea, cercetătorii vor analiza şi piloţii, care vor purta tot timpul un dispozitiv care va permite măsurarea encefalogramei pentru a determina cele mai bune modele de lucru şi odihnă.

"Zborurile pe distanţe foarte lungi ridică multe întrebări cu privire la confortul şi bunăstarea pasagerilor. Aceste teste ne vor oferi date valoare care ne vor ajuta să răspundem la aceste întrebări", a declarat directorul general de la Qantas, Alan Joyce care a calificat aceste zboruri pe distanţe foarte lungi drept "ultima frontieră" în aviaţie.

Qantas şi-a propus să demareze zborurile comerciale pe rutele Sydney-Londra şi Sydney-New York în 2022. Astfel de zboruri non-stop ar dura aproximativ 20 de ore, dar deocamdată nu este sigur că vor deveni realitate.

Compania australiană Qantas Airways Ltd. a lansat în 2018 zborurile fără escală pe ruta Perth-Londra, care durează 17 ore. De asemenea, tot din 2018 rivalul Singapore Airlines Ltd. oferă zboruri fără escală pe ruta Singapore - Newark, New Jersey, SUA, care durează în medie 18 ore şi deocamdată deţin titlul de cel mai îndelungat zbor cu un avion comercial de pasageri.