Efectele epidemiei ar putea determina autorităţile de la Beijing să adopte mai multe măsuri pentru stimularea economiei. Răspândirea rapidă a epidemiei ar putea reduce creşterea PIB-ului Chinei în primul trimestru din acest an cu aproximativ un punct procentual, a declarat Zhang Ming pentru revista Caijing.

Acesta a adăugat: "Creşterea în primele trei luni din acest an ar putea fi de aproximativ 5%, dar nu putem exclude posibilitatea de a se situa sub 5%".

Zhang, economist la Academia chineză de Ştiinţe Sociale, susţine că estimarea sa se bazează pe ipoteza că epidemia va atinge nivelul de vârf la mijlocul lunii februarie şi se va încheia până la finele lunii martie.

Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat anul trecut un avans de 6,1%, cel mai slab ritm de creştere din ultimii aproape 30 de ani, pe fondul războiului comercial cu SUA. În trimestrul patru din 2019, economia chineză a crescut cu 6%.

Zhang estimează că impactul actualei epidemii asupra economiei ţării ar putea fi chiar mai sever decât cel al epidemiei cu virus SARS, care a ucis pe plan global aproape 800 de persoane în perioada 2002 - 2003.

"Dar acum a doua economie mondială este mult mai dependentă de servicii şi consum decât era în 2002 - 2003", a explicat Zhang.

Anterior, Banca Mondială a anunţat că în 2020 se aştepată la o nouă încetinire a ritmului de creştere a economiei chineze până la 5,9%. Ţinta oficială de creştere a Beijingului ar urma să fie dezvăluită la începutul lunii martie.

Cu toate acestea, sursele guvernamentale citate de Reuters susţin că Beijingul intenţionează să stabilească o ţintă de creştere mai redusă, de aproximativ 6%, în acest an comparativ cu cea de 6 - 6,5% stabilită pentru 2019, bazându-se pe majorarea investiţiilor în infrastructură pentru a evita o încetinire şi mai gravă.