Canada, a cărei economie a înregistrat anul trecut cel mai rapid ritm de creştere din 2011, este afectată de nivelul ridicat al datoriilor din economie şi al împrumuturilor mari ale gospodăriilor.

Un factor de risc în China şi Hong Kong îl reprezintă împrumuturile mari ale gospodăriilor, arată datele BIS.

Indicatorii arată în prezent sporirea riscurilor în câteva economii importante, avertizează analiştii Inaki Aldasoro, Claudio Borio şi Mathias Drehmann, autorii raportului publicat duminică.

Surprinzător, Italia nu este printre economiile care înregistrează cel mai ridicat risc al unei crize bancare, deşi băncile sunt afectate de un nivel ridicat al creditelor neperformante.

Deşi China este în pericol, indicatorii care arată nivelul datoriilor s-au îmbunătăţit, datele sugerând progresele înregistrate de Guvernul de la Beijing în reducerea riscurilor din sectorul financiar.

Datele din China sugerează că eficienţa intermedierii financiare se îmbunătăţeşte. Aceasta ajută la încetinirea creşterii datoriilor din economie, a apreciat Ding Shuang, economist şef la Standard Chartered Plc în Hong Kong.

China va acorda străinilor un acces mai extins la sectorul bancar

Autorităţile de la Beijing vor adopta o atitudine mai severă faţă de neregulile financiare, pentru a preveni riscurile din sectorul financiar, a anunţat recent Comisia de reglementare a sectorului bancar chinez (CBRC).

Preşedintele CBRC, Guo Shuqing, a dat asigurări că vor fi întărite reglementările privind vânzarea creditelor neperformante (NPL) şi vor fi stopate orice creşteri ale datoriilor ascunse.

Fondată în anul 1930, Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche instituţie financiară internaţională. BRI este contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale. În plus, BRI serveşte şi ca forum pentru facilitarea schimburilor de opinii între instituţiile de emisiune monetară şi drept centru de cercetare economică şi monetară. De asemenea, BRI acţionează, printre altele, şi ca agent sau mandatar pentru operaţiunile financiare internaţionale.

De altfel, China a promovat luni un apropiat al preşedintelui Xi Jinping în una dintre principalele poziţii din Guvern, într-un moment în care Beijingul adoptă o atitudine mai severă privind activele financiare mai riscante şi datoriile, pentru a reduce riscurile sistemice din a doua economie mondială, transmite Reuters.

Beijingul numește oameni cheie în echipa economică de la conducerea țării

Alegerea de către Parlament a lui Liu He în funcţia de vicepremier vine, de asemenea, într-un moment în care SUA presează China să-şi reducă excedentul comercial cu 100 de miliarde de dolari.

Educat la Harvard, vorbitor fluent de engleză, Liu He, în vârstă de 66 de ani, a fost cel mai proeminent reprezentat care a făcut recent o vizită la Washington, într-o încercare de a preveni izbucnirea unui război comercial.

În timp ce majoritatea schimbărilor din echipa economică erau în mare parte anticipate, alegerea lui Yi Gang în funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Chinei (PBOC) a fost o surpriză. Şi Yi Gang este educat în SUA şi s-a ocupat de înăsprirea reglementărilor în domeniul controlului capitalului şi devaluarea yuanului.

Yi este viceguvernator al PBOC din 2008 şi un protejat al şefului care se pregăteşte să predea puterea, Zhou Xiaochuan. Numirea lui este văzută în contextul continuării politicii monetare, chiar dacă PBOC a obţinut noi atribuţii în domeniul reglementării.

Şeful noului organism de reglementare a sectorului bancar şi de asigurări din China ar urma să fie anunţat luni, cele mai mari şanse avându-le Guo Shuqing, în vârstă de 61 de ani, în prezent preşedintele Comisiei de reglementare a sectorului bancar chinez (CBRC)

De asemenea, urmează să fie anunţat şi noul şef al Consiliului concurenţei şi al Autorităţii de reglementare a siguranţei alimentare.

Noul ministru de Finanţe este Liu Kun, şeful oficiului bugetar al Parlamentului, care îl va înlocui pe Xiao Jie. Liu este şi un fost adjunct al ministrului de Finanţe.

Zhong Shan a fost reales ministru al Comerţului, în timp ce He Lifeng a fost reales şeful NDRC (Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă din China).

Premierul Chinei, Li Keqiang, a fost reales duminică în funcţie pentru perioada 2018-2023 de către Adunarea Naţională Populară (ANP, organul legislativ).