Dupa doua luni de greve care au degenerat in proteste violente si s-au soldat cu 48 de decese, miscarile muncitorilor din minerit au inceput sa se raspandeasca spre alte sectoare ale economiei Africii de Sud, cea mai mare din Africa.

Grupul petrolier Shell a anuntat vineri ca nu mai poate onora contractele de livrare de carburanti in zona Johannesburg din cauza unei greve a camionagiilor, care dureaza de doua saptamani, potrivit agentiei Reuters.

In noaptea de joi spre vineri, protestele violente ale grevistilor au fost marcate de un nou deces, politia impuscand un miner.

Potrivit Associated Press, preluata de Washington Post, liderul sindical de la Amplats a declarat ca 12.000 de mineri au fost anuntati prin email sau SMS ca au fost concediati din cauza participarii la greva neautorizata.

Contactati de AP, reprezentantii companiei au refuzat pentru moment sa comenteze informatiile, pregatind un comunicat de presa.

Aproximativ 20.000 de angajati ai Amplats sunt in greva generala inca din 12 septembrie, revendicand majorari salariale.

Africa de Sud produce 75% din necesarul mondial de platina. Potrivit BBC, Amplats a suferit pierderi de peste 80 milioane de dolari din cauza grevei din Africa de Sud, la care participa 28.000 de angajati.

Protestele, cele mai violente greve de la sfarsitul Apartheid-ului, reprezinta o mare problema pentru presedintele Jacob Zuma, a carui formatiune politica, Congresul African National, are legaturi stranse cu sindicatele.

Moneda locala (randul) a scazut cu 2% vineri fata de dolar, aproape de minimul ultimilor 3 ani, din cauza temerilor investitorilor ca guvernul nu face fata protestelor.