Luni, Institutul de cercetare economică Ifo din Munchen a anunţat că încrederea companiilor germane în economie a scăzut în luna august până la 94,3 puncte, de la o cifră revizuită în sus de 95,8 puncte în luna iulie.

Cifra anunţată de Ifo este sub estimările analiştilor, care mizau pe o valoare de 95,1 puncte, potrivit Agerpres.

"Există şi mai multe indicii cu privire la o recesiune în Germania", a declarat preşedintele Ifo, Clemens Fuest într-un comunicat de presă. Acesta a adăugat că şefii de companii sunt mult mai puţin satisfăcuţi de situaţia actuală în timp ce pesimismul cu privire la lunile următoare a crescut.

"În sectorul manufacturier, scăderea indicatorului care măsoară încrederea companiilor nu a atins încă un prag. Nu se întrevede nicio rază de speranţă din partea niciuneia din industriile cheie ale Germaniei", a subliniat Clemens Fuest.

Economia concentrată pe export a Germaniei suferă de pe urma agravării tensiunilor comerciale globale. Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat în al doilea trimestru, iar Banca Centrală (Bundesbank) prognozează o nouă contracţie în trimestrul al treilea, pe fondul escaladării disputelor comerciale dintre SUA şi China.

Performanţele dezamăgitoare ale economiei germane, prima economie europeană, a înmulţit solicitările pentru stimulente fiscale. Guvernul de la Berlin studiază mai multe opţiuni în cazul în care situaţia se va deteriora însă zilele trecute preşedintele Bundesbank a spus că nu este o nevoie urgentă de noi stimulente în condiţiile în care rata şomajului este aproape de minimul istoric, companiile continua să investească, iar cererea internă rămâne robustă.

Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni.