De asemenea, pentru al şaselea an consecutiv, Guvernul de la Berlin nu intenţionează să recurgă la împrumuturi, o strategie cunoscută în Germania sub numele de "schwarze Null" ("black zero").

Această politică a fost criticată în trecut deoarece măsurile de austeritate au fost implementate în detrimentul investiţiilor în educaţiei, în construirea de locuinţe şi în infrastructura publică.

Proiectul de buget pe 2019 prevede reducerea contribuţiei pentru asigurările de sănătate şi sume mai mari alocate pentru protecţia socială, familii, apărare şi ajutoare de dezvoltare. De exemplu, familiile primesc o alocaţie mărită cu zece euro pentru creşterea copilului, pe lângă actuala sumă de 194-200 de euro pe lună, în funcţie de câţi copii cresc părinţii.

Cea mai mare a banilor - 145,3 miliarde de euro - este alocată muncii şi protecţiei sociale, parţial pentru plata pensiilor.

Ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, a respins cererile de abolire completă a taxei de solidaritate, introdusă pentru a finanţa costurile reunificării Germaniei în 1990. Coaliţia aflată la guvernare a aprobat abolirea taxei pentru 90% din cei care a plătesc în prezent, astfel încât suma încasată la buget va fi mică cu zece miliarde de euro.

Scholz a explicat că exceptarea restului de 10% din plătitorii de taxe ar reduce veniturile statului cu încă zece miliarde de euro deoarece în acest grup sunt persoane care câştigă cel mai mult în Germania.

Creşterea economică face ca Executivul de la Berlin să înregistreze excedent bugetar, care-i permite să majoreze cheltuielile publice fără a face noi împrumuturi. Datoria la toate nivelurile statului, inclusiv Guvernul federal, cele 16 landuri, municipalităţile şi sistemul de asistenţă socială, a scăzut cu 46,5 miliarde de euro în primele şase luni ale acestui an.

Germania a încheiat anul trecut cu cel mai mare excedent bugetar înregistrat de la reunificarea ţării în 1990, graţie unui şomaj care a atins un minim istoric, a majorării veniturilor din taxe şi dobânzilor reduse.