Preţul de vânzare al proprietăţii de 29 de milioane de dolari este cu 3% mai puţin decât cel cerut - 30 de milioane de dolari -, şi cu 12 milioane de dolari mai mult decât a cumpărat-o în urmă cu opt ani.

Închis şi protejat cu un sistem de securitate de ultimă generaţie, palatul rezidenţial este construit pe 16.000 de metri pătraţi, cu şapte dormitoare şi 11 băi, scrie News.ro.

Proprietatea cuprinde grădini bine întreţinute, o piscină cu spa, mai multe terase şi garaj pentru cel puţin patru maşini Tesla.

Casa cu mai multe etaje are privelişti care se întind peste Bel Air Country Club, către Oceanul Pacific şi Insula Catalina.

Cumpărătorul proprietăţii este "William" Ding Lei, un antreprenor chinez din domeniul tehnologiei, necunoscut în SUA, dar odată cel mai bogat om din China continentală.

În prezent, averea sa este de peste 25 de miliarde de dolari, potrivit Forbes. Ding a înfiinţat grupul NetEase, care cuprinde companii ce deţin împreună cel mai mare imperiu al jocurilor online din lume.

Tranzacţia face parte din planul mult mediatizat al lui Musk de a "nu deţine nicio casă".

La începutul lunii iunie, Musk deţinea alte cinci proprietăţi în Bel Air şi 19 hectare în comunitatea de lux Hillsborough din nordul Californiei.