În urma acestui avans, averea lui Elon Musk s-a mărit cu 15 miliarde de dolari, scrie Business Insider, potrivit News.ro.

La o capitalizare de cel puţin 400 de miliarde de dolari, Tesla ar reprezenta peste 1% din valoarea totală a companiilor listate în S&P 500, fiind posibil să fie cea mai valoroasă companie care este inclusă în acest indice.

S&P DJI a anunţat luni că includerea Tesla va necesita ca fondurile care urmăresc indicele să vândă acţiuni în valoare de circa 51 de miliarde de dolari din deţinerile lor actuale, pentru a cumpăra acţiuni Tesla şi a-şi reechilibra portofoliile în conformitate cu indicele.

Acţiunile Tesla au crescut de peste cinci ori în acest an, iar marţi au avansat cu 11%, la 453,42 dolari pe unitate, fiind pe locul opt între cele mai tranzacţionate titluri, la scurt timp după deschiderea bursei.

La o capitalizare de circa 430 de miliarde de dolari, Tesla valorează mai mult decât a crescut S&P luni, după ştirile privind succesul studiului clinic în fază finală pentru vaccinul împotriva Covid-19 al companiei Moderna.

Capitalizarea de piaţă combinată a S&P 500 este de aproape 32.000 de miliarde de dolari, iar datele S&P DJI de la începutul anului arată că investiţiile indexate la acesta au atins 4.600 de miliarde de dolari.