Torrevecchia Teatina, Italia. Acum sase luni, un zidar ramas in urma cu plata impozitelor a ales sa-si puna capat zilelor. I-a scris un bilet sotiei, apoi si-a turnat benzina pe haine si si-a dat foc in fata biroului de taxe si impozite din Bolognia. Giuseppe Campaniello a murit noua zile mai tarziu. 

"A fost o persoana buna," a spus vaduva sa, Tiziana. "Nu i-au dat nicio sansa de a se reabilita cumva financiar. Nu stia ce sa mai faca pentru a-si plati datoriile. Daca Giuseppe ar fi avut o sansa, cu siguranta si le-ar fi platit. Poate mai greu, caci nu castiga 20.000 de euro pe luna, dar ar fi platit.

Tiziana s-a alaturat altor femei ai caror soti s-au sinucis din aceleasi motive si au infiintat grupul numit "Vedove Bianche" (Vaduvele albe) pentru a arata ca in aceasta interminabila criza economica, costul nu poate fi calculat pe un formular de taxe si impozite. 

Grupul italian "Vaduvele albe" reprezinta cea mai noua reactie la masurile de austeritate luate in Europa. 

In Grecia, in prima jumatate a anului, rata sinuciderilor a crescut cu peste 40%, potrivit datelor Ministerului Sanatatii.

In Marea Britanie, care nu face parte din zona euro, dar a carei economie se zbate de asemenea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca recesiunea din 2008-2010 a dus la mai mult de 1000 de sinucideri, arata un articol publicat in British Journal of Medicine.

Acum ca Italia, a treia mare economie a zonei euro, se afla fata in fata cu presiunile pietei, de a face noi “taieri”, sinuciderile din era austeritatii, care au marcat Grecia, s-au inmultit aici. Decenii intregi, a fost ceva normal pentru italieni sa evite platirea taxelor si impozitelor intregi, insa acum colectarea taxelor a devenit mult mai agresiva.

Statisticile arata ca numarul cazurilor de suicid, relationate cu situatia grea economica, sunt duble fata de acum 10 ani.

Supravietuitorii acestor tragedii nu inteleg insa de ce guvernele iau aceste masuri indiferent de costul uman. Tiziana, spre exemplu, a ramas doar cu intrebarile, dupa moartea sotului, la care nimeni nu-i poate raspunde acum :

"Cine ma va angaja la 48-49 de ani? Cine? Unde pot merge? Ar trebui sa devin o prostituata? Pentru ca spre asta ne imping autoritatile. Sau poate ar trebui sa ma sinucid, sa nu le mai stau in cale si  sa fiu o problema in minus pentru guvern?”.