Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin, în contextul pandemiei. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.

De asemenea, parlamentarii bulgari au aprobat miercuri şi reducerea cotei de TVA, până la 9%, pentru cărţi, unele produse alimentare pentru sugari şi scutece, începând din luna iulie a acest i an şi până la finele anului următor, potrivit Agerpres.

Reducerea cotei de TVA pentru restaurante şi servicii de catering este o iniţiativă lansată luna trecută de premierul Boiko Borissov, în pofida opoziţiei exprimate de ministrul său de Finanţe şi de numeroşi economişti care susţin că această reducere va deschide calea pentru solicitări similare din partea altor industrii.

Turismul este un sector responsabil pentru 8% din economia Bulgariei. Autorităţile de la Sofia prognozează în acest an o contracţie a economiei cu 3%, în timp ce Comisia Europeană se aşteaptă la un declin al economiei de 7,2%.

Taxa pe Valoarea Adăugată, care est fixată la 20% pentru toate bunurile şi serviciile, exceptând hotelurile, este principala sursă de venituri pentru ţara vecină, care păstrează taxa pe venituri şi cea pentru companii la 10%, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.