În aprilie, toți angajații din Japonia au primit un concediu suplimentar de 10 zile, acordat cu ocazia înscăunării unui nou împărat, însă decizia i-a nemulţumit pe majoritatea japonezilor, arată un sondaj de opinie al cotidianului Asahi.

Astfel, sondajul arată că numai 35% din japonezi sunt satisfăcuţi de această măsură, în timp ce 45% se declară nemulţumiţi, scrie Agerpres.

AFP citează declaraţia unui angajat în domeniul financiar, la Tokyo: "Recunosc că, având 10 zile de vacanţă dintr-o dată, nu prea ştiu cu ce să-mi umplu timpul. Aş putea călători, dar va fi plin şi scump peste tot. Probabil că până la urmă o să rămân la părinţi".

În afară de vacanţă, japonezii au primit cu seninătate şi bunăvoinţă abdicarea împăratului Akihito şi începutul noii ere imperiale, care a fost deja denumită oficial Reiwa (frumoasa armonie). Un sondaj al televiziunii publice NHK arată că marea majoritate exprimă sentimente pozitive şi respect pentru suveran, 22% din cei care au răspuns sunt indiferenţi, dar nu se manifestă aproape deloc ostilitate.

”Karoshi” sau moartea prin exces de muncă

Japonia este recunoscută în toată lumea din cauza muncii în exces și a numărului foarte ridicat de ore suplimentare pe care le muncesc angajații.

În prezent, durata legală de muncă este de 40 de ore pe săptămână, completată de un plafon teoretic de 45 de ore suplimentare pe lună, care dispare însă în neant atunci când există un acord între angajați și companii. Însă mulți depășesc 100 de ore suplimentare pe luna în perioadele cu activitate intensă.

Dacă țările occidentale pot cu dificultate să înțeleagă un astfel de devotament față de muncă, salariații din Japonia ”acceptă să muncească mai mult în contrapartidă cu protejarea locului lor de muncă”, explică un expert nipon.

Japonia încearcă de ani de zile să încurejeze angajații marilor corporații să nu mai lucreze ore suplimentare, dar fără succes. Tocmai de aceea, autoritățile de la Tokyo iau în calcul inclusiv varianta de a-i plăti pe salariați să plece mai devreme de la muncă.

Obsesia pentru muncă a japonezilor a devenit o preocupare constanța pentru autorități în ultimii ani, că urmare a unui număr considerabil de decese și sinucideri puse pe seama suprasolicitării la locul de muncă sau a depresiei.

Unul dintre aceste cazuri a atras atenția în 2015, de Crăciun, când Matsuri Takahashi, de 24 de ani, s-a sinucis pe 25 decembrie, după ce lucrase mai bine de 100 de ore peste program, în acea lună. Moartea ei se adaugă celor peste 2.100 de decese cauzate de sinucideri sau de suprasolicitare la locul de muncă.

În Japonia, morțile din suprasolicitare la serviciu sunt atât de dese încât pentru ele s-a definit chiar un cuvânt: KAROSHI. Primul asemenea caz a fost raportat în 1969, când un bărbat de 29 de ani, căsătorit, a murit în departamentul de curierat al celui mai mare ziar național.

Cele mai dese cauze pentru Karoshi sunt atacul de cord și atacul cerebral. Din 1987, Ministerul Muncii a început să publice statistici legate de Karoshi pentru a atrage atenția publică asupra acestui fenomen.