Este cel mai sever declin raportat până acum de o economie importantă şi este în linie cu estimările analiştilor. Marea Britanie este a şasea economie a lumii.

Conform datelor ONS, economia britanică a intrat în recesiune în trimestrul doi din 2020. În primul trimestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 2,2%.

Există semne de redresare, după ce în iunie PIB-ul a crescut cu 8,7% faţă de mai, a informat Oficiul Naţional de Statistică.

"Recesiunea a fost determinată de cel mai sever declin trimestrial înregistrat vreodată, în urma pandemiei. Economia a început să se redreseze în iunie", a apreciat Jonathan Athow de la ONS, potrivit Agerpres.

Scăderea trimestrială a economiei britanice în perioada aprilie-iunie din 2020 este mai accentuată decât a zonei euro (12,1%) şi a SUA (9,5%).

În primul semestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 22,1%, arată datele ONS, mai puţin decât scăderea economiei Spaniei, de 22,7%, dar mai mult decât dublu faţă de declinul PIB-ului SUA, de 10,6%.

Banca Angliei (BoE) a avertizat săptămâna trecută că se aşteaptă ca economia britanică să aibă nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea izbucnirii pandemiei.

Oficialii BoE au anunţat că se aşteaptă ca economia să nu se redreseze la nivelul înregistrat la înaintea pandemiei până la sfârşitul anului viitor. Dar previziunile pe termen scurt sunt mai puţin sumbre. Deşi rata şomajului ar urma să crească la 7,5% până la finalul anului, este un nivel mai redus decât previziunea BoE din mai, de 10%.

De asemenea, în mai Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte "un scenariu ilustrativ", potrivit căruia Produsul Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un avans de 9% în 2021. Săptămâna trecută, oficialii au previzionat că economia britanică se va contracta mai puţin în acest an, cu 9,5% - cea mai slabă performanţă din ultimii 99 de ani - dar sub declinul de 14% estimat în mai.

"Perspectivele privind economia britanică şi cea mondială rămân extrem de nesigure, din cauza evoluţiei pandemiei, a măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii publice şi a modului în care guvernele, gospodăriile şi companiile răspuns la aceşti factori", se arată în comunicatul Băncii Angliei publicat după reuniunea de de politică monetară.

Marţi, Oficiul Naţional de Statistică a anunțat și că numărul de angajaţi în Marea Britanie a înregistrat în trimestrul doi din 2020 cel mai semnificativ declin din 2009, din cauza crizei provocate de pandemie. Astfel, în perioada aprilie-iunie 2020 au fost cu 220.000 angajați mai puţini angajaţi, în special în urma scăderii numărului lucrătorilor independenţi.

Datele separate pentru iulie arată că numărul angajaţilor pe statele de plată ale companiilor a scăzut cu 730.000 din martie, sporind temerile privind un nivel record al şomajului. Analiştii se aşteaptă la creşterea numărului de şomeri după ce va expira schema de protejare a locurilor de muncă, la finalul lunii octombrie.